Cum să-ţi păstrezi slujba în plină criză

24 martie 2011   Parenting

Dacă până acum nu te dădeai în vânt după slujba ta şi visai la un loc mai „călduţ“, acum ţi se pare cel mai bun serviciu din lume. Ca să-l poţi păstra pe timp de criză, fii un angajat model!

Fii mai eficientă!

Acum este momentul cel mai potrivit să te hotărăşti să-ţi aduci contribuţia la binele firmei. Ai grijă ca zelul tău să fie cunoscut şi de persoanele potrivite. În această perioadă dificilă angajatorii preferă angajaţii cu rezultate bune şi o atitudine constructivă. Fă-te remarcată!

Când se fac concedieri,angajaţii care se fac remarcaţi nu au de ce să se îngrijoreze. Se poate ca tu să fii muncitoare şi să-ţi faci treaba bine,dar prea în linişte. Ieşi din anonimat şi arată că eşti o angajată harnică. Chiar şi criterii precum vechimea în muncă sunt mai puţin importante decât acest aspect.

Acceptă să lucrezi suplimentar!

Dacă şeful tău îţi cere să lucrezi suplimentar sau are nevoie de ajutorul tău într-un domeniu pentru care nu eşti plătită,este indicat să nu refuzi. Va ţine minte că poate conta pe tine atunci când este nevoie,în vremuri tulburi.

Chiar dacă ai impresia că volumul de muncă e prea mare şi că salariile sunt prea mici,nu este acum cazul să te plângi. Pe timp de criză nici nu sunt şanse să fie mai bine,ci,dimpotrivă,mai rău. Aşa că păstrează-ţi orice comentariu negativ pentru tine sau pentru cei din familie.

Unde te poţi angaja?

Oricât de multe dificultăţi au firmele în această perioadă de criză,unele domenii rămân mai puţin afectate. Printre ele,se numără şi hipermarket-urile,care sunt în plină dezvoltare şi au nevoie de mai mulţi angajaţi. Specialiştii IT rămân la mare căutare în continuare,după numărul de locuri de muncă vacante anunţate. Cerere mai există şi în domeniul farmaceutic.

Reconversia profesională poate fi o soluţie

Se prea poate ca serviciul tău să nu merite să fie păstrat sau ca firma la care lucrezi să fie în cădere liberă. În aceste vremuri,să fii agent imobiliar,de exemplu,nu mai rentează. Aşa că este timpul să îţi schimbi profesia. Află ce domenii au rezistat crizei şi încearcă să te orientezi spre ele.

Mai multe