Cum se calculează pensia de întreţinere pentru copil
Una dintre cele mai grele, dar şi cele mai frumoase „meserii“ din lume este cea de părinte. Şi, desigur, ea vine la pachet cu multă responsabilitate, cu momente de panică, dar şi cu emoţii pozitive!
Copleşite de schimbările care apar în viaţă, majoritatea persoanelor căsătorite aleg să se separe. Aceste schimbări, însă, îi determină pe adulţi să-şi asume anumite obligaţii impuse de lege, dar şi responsabilităţi faţă de copilul său. Despre pensia de întreţinere pentru copil ne vorbeşte avocatul Bogdan Dobrescu.
Conform Codului Civil, minorul rămas în întreţinerea unuia dintre părinţi are dreptul la o pensie de întreţinere, calculată în funcţie de veniturile adultului obigat să o plătească. Plata pensiei de întreţinere reprezintă una dintre principalele obligaţii pe care un părinte le are faţă de copilul său minor. Atunci când locuinţa minorului este stabilită la unul dintre adulţi – dat fiind faptul că părintele la care locuieşte îi asigură condiţii optime de viaţă, îngrijire, locuire şi hrană – celălalt trebuie să achite lunar o pensie de întreţinere, necesară cheltuielilor de creştere, educare, învăţătură şi de pregătire profesională.
Cuantumul pensie de întreţinere variază în funcţie de veniturile părintelui obligat la întreţinere, dar şi în funcţie de numărul persoanelor care beneficiază de întreţinere.
Astfel, potrivit art. 529 alin. (2) Cod civil, când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Pensia de întreţinere poate fi stabilită sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul lunar net. Pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, timestrial, în funcţie de rata inflaţiei.
Foarte important de reţinut este faptul că pensia de întreţinere poate fi mărită sau micşorată ori de câte ori se schimbă împrejurările care au stat la baza stabilirii acesteia. Putem vorbi aici despre modificări intervenite la nivelul mijloacelor celui obligat la întreţinere, ca de exemplu o majorare de salariu sau de schimbari intervenite in nevoile creditorului.
Nu este exclusă nici posibilitatea ca instanţa de tutelă să hotărască încetarea plăţii de întreţinere ca de exemplu, în cazul în care minorul se căsătoreşte, atunci când devine major, cu excepţia cazului în care acesta îşi continuă studiile, când întreţinerea încetează la împlinirea vârstei de 26 de ani.
Avocat Dobrescu Bogdan
Sursă imagine: solutia-domicile.com