De ce este important să îi citeşti poveşti copilului înainte de culcare. Îl ajută enorm să se dezvolte

17 ianuarie 2022   Parenting

Este minunat să reuşeşti să faci cât mai multe activităţi alături de copilul tău, cum ar fi citirea cărţilor. Lectura, înainte de culcare, îl linişteşte şi îi aduce numeroase beneficii. Iată care sunt acestea!

În primii de viaţă, copilul absoarbe orice informaţie, aşa că este o idee bună să profiţi de asta şi să îl înveţi un obicei grozav, cum ar fi lectura. Indiferent de vâstă, cititul îi va dezvolta creierul şi alte abilităţi importante, de care se va folosi pentru tot restul vieţii. De aceea, este important, încă din primii ani de viaţă, să îi formezi un mic ritual de citire a cărţilor, în fiecare seară. Va face minuni, pe termen lung!

Îl face mai răbdător şi mai ascultător

Potrivit specialiştilor, poveştile care le sunt citite bebeluşilor, în primele luni de viaţă, îi fac să devină mai răbdători. Dezvoltarea răbdării este o abilitate care contribuie, mai ales, la înţelegerea situaţiilor din jur. Astfel, în viitor, copilul tău va fi un bun ascultător, care îi va face pe oameni să se simtă auziţi şi apreciaţi.

De asemenea, potrivit unui studiu efectuat la Spitalul Rhode, din Islanda, bebeluşii care ascultă cât mai multe poveşti, în primele luni de viaţă, devin copii cu un vocabular foarte dezvoltat. Rezultatele studiului au arătat că vocabularul copiilor cărora li s-a citit poveşti a crescut cu 40% mai mult, decât în cazul grupului căruia nu i s-a citit.

Va deveni empatic şi îşi va dezvolta limbajul

Când copiilor le sunt citite poveşti sau când ei înşişi citesc, ei au ocazia să experimenteze povestea din punctul de vedere al personajului. În acest fel, ei pot înţelege ce se întâmplă în carte, îi pot înţelege sentimentele personajului, dezvoltându-şi astfel empatia. De asemenea, cititul îmbunătăţeşte capacitatea copilului de a comunica. Nu te enerva atunci când îi citeşti şi răspunde-i la toate întrebările! În acest fel îl vei încuraja, totodată, să comunice mai mult.

Alte beneficii importante:

  • Îi îmbunătăţeşte imaginaţia şi stimulează creativitatea;
  • Îi construieşte şi exersează vocabularul;
  • Întăreşte relaţia părinte-copil;
  • Îi dezvoltă dragostea pentru lectură.

Sursă foto: Shutterstock 

Mai multe