De Sărbători, îndrăzneşte să-ţi doreşti un copil!

31 decembrie 2012   Parenting

Dacă nu crezi că mai există vreo şansă de a avea propriul copil, după ani de încercări nereuşite şi de analize medicale, poate n-ar fi rău să ceri opinia unui alt medic, să testezi un tratament nou sau, de ce nu, să adopţi ori să iei în plasament un micuţ părăsit. În cele ce urmează, îţi dăm motive să speri că vei fi mamă în anul care vine!

Într-o scrisoare venită pe adresa redacţiei,o cititoare din Târgovişte,pe nume Alina Cârnaru,ne scria:

Tot ce ne doream era un copil care să ne împlinească şi să dea sens vieţii noastre,dar cum acest vis nu se îndeplinea,am pornit pe lungul drum al investigaţiilor medicale.

Lacrimile nu mai secau,golul din suflet nu se vindeca,doar viaţa mergea înainte. Numai cei care au trecut prin aşa ceva înţeleg durerea,disperarea,neputinţa“.

Alina şi soţul ei,Andi,sunt doar unul dintre cuplurile care se confruntă cu problema infertilităţii. În negura în care se aflau au găsit soluţii la necazul lor.

Info

O statistică europeană arată că 15% din perechile aflate la vârsta reproductivă sunt afectate de infertilitate,mai precis 1 din 6 cupluri.

«De ce noi? De ce după atâtea tratamente?»

Se aveau unul pe celălalt şi asta a fost tot ce a contat la început pentru Alina şi Andi,care au căutat un răspuns la problema lor. Într-un final,singura şansă care li se mai dădea era fertilizarea in vitro. „După luni de consum emoţional,de încercare de acceptare a acestei idei,ne-am pregătit financiar pentru a demara procedura“,ne-a scris Alina.

Era în anul 2009 când a fost supusă unei fertilizări in vitro. Din nefericire,s-a soldat cu o nereuşită. „Familia,prietenii ne-au fost alături permanent. Am trecut printr-un chin mai mult sufletesc decât fizic,devastator şi nesfârşit. Parcă nimic nu ne mai putea ridica din acea prăpastie“,ne-a povestit ea. Au găsit resurse de a continua în nepoţi,în fini,în copiii prietenilor,prin care trăiau bucuria de a fi părinţi. Aşa au prins curaj pentru a doua fertilizare in vitro. În anul 2010,un lung drum presărat cu speranţe şi temeri s-a blocat,finalizându-se cu o nouă nereuşită şi mai greu de suportat.

Copiii cresc în suflet

Disperarea punea stăpânire pe cei doi tineri,când o altă soluţie s-a dovedit salvatoare:adopţia. Atunci,au înţeles că un copil creşte în suflet,nu neapărat în pântecele mamei lui. Anul trecut,au depus dosarul cu actele necesare. Incredibil,dar nu mult după aceea,tot în anul 2011,l-au întâlnit pe Cristian,un băieţel născut în preajma Crăciunului,care semăna uimitor cu Alina.A venit la ei şi le-a zâmbit de parcă ar fi fost dintotdeauna al lor.

Cred că Dumnezeu avea planurile deja făcute pentru noi. Cristian a intrat în vieţile noastre exact când mămicile care făcuseră procedura FIV împreună cu mine,anul anterior,îşi năşteau propriii copii. Să vă mai spun că ne doream iniţial o fetiţă şi că puiul nostru are gropiţe şi ochi albaştri ca mine?“,ne-a spus Alina.

Acum,la aproape doi anişori,Tudor Cristian le umple casa de râsete şi le mângâie sufletele când îi strigă „Mami!“ şi „Tati!“,aşa cum de mult tânjeau.

Medicul potrivit le-a redat încrederea

Dacă visul Alinei şi al lui Andi de a fi părinţi s-a împlinit prin adopţie, Nicoleta din Bucureşti şi soţul ei au o fetiţă ca urmare a unei fertilizări in vitro reuşite.

După doi ani în care am încercat să obţinem o sarcină în afara unui tratament specializat,am decis că e cazul să investigăm situaţia în detaliu. Soţul a fost diagnosticat cu oligospermie (n.r. număr redus de spermatozoizi),ceea ce însemna că şansele să avem un copil prin concepere naturală erau nule“,ne-a spus Nicoleta.

După ce au mers la mai mulţi medici şi au făcut nenumărate analize,cei doi se rugau să găsească măcar unul care să le spună că pentru conceperea unui copil e nevoie doar de un spermatozoid şi un ovul. „Am găsit acest doctor în doamna Ruxandra Dumitrescu,care ne-a inspirat încredere. Ne-a redat speranţa în reuşita unei fertilizări in vitro“,a adăgat ea.

«A contat mult că am fost optimişti»

Din momentul în care au întâlnit medicul potrivit lor,Nicoleta şi soţul ei au prins aripi. Timp de şapte luni,cât a durat în totalitate tratamentul,au aşteptat cu o răbdare pe care numai părinţii o pot avea. Au încercat să ţină o evidenţă a costurilor,dar cu toate analizele şi procedurile,au pierdut şirul. Din fericire,n-au fost nevoiţi să plătească deodată o sumă mare,ci eşalonat,pe măsură ce tratamentul avansa. Nemărginită le-a fost bucuria,însă,când au aflat că vor avea un copil.

La obţinerea unui rezultat pozitiv cred că a contribuit şi încrederea noastră că toate vor decurge bine”,a subliniat Nicoleta. Pentru că au discutat despre stările prin care au trecut,şi-au transformat emoţiile în unele constructive. „Dacă FIV n-ar fi reuşit de prima dată,sigur am fi încercat şi a doua şi a treia oară“,ne-a mărturisit ea. Din fericire,n-a fost cazul. În decembrie 2009,după o cezariană,şi-au văzut pentru prima oară,prin lacrimi de bucurie,fetiţa mult dorită care le-a adus împlinirea.

Bine de ştiut!

Începând din iunie,anul trecut,costurile tratamentului FIV,care se ridică la aproximativ 2.000 de euro,sunt decontate de Ministerul Sănătăţii,prin asigurarea de sănătate,în anumite condiţii (cuplu steril de doi ani,vârsta femeii până la 40 de ani,indexul de masă corporal al femeii cuprins între 20 şi 30).

Aceasta se datorează eforturilor unei tinere care suferă de infertilitate,Ramona Dumitru,şi care,împreună cu alte trei femei,a creat ONG-ul SOS Infertilitatea şi a determinat statul să înlesnească procedura de fertilizare in vitro,după modelul majorităţii ţărilor europene.

Sfatul specialistului

Infertilitatea se poate trata

„Cu ajutorul unui tratament,cuplurile pot reuşi să aducă un copil pe lume şi pe cale naturală.

Scopul nostru este ca,atunci când un pacient vine pentru o consultaţie,să demarăm un plan complex şi detaliat de investigaţii prin care să oferim în primul rând depistarea precisă a cauzei infertilităţii şi oferirea unui tratament corespunzător.

Astfel,se poate întâmpla să nu fie nevoie să se ajungă la tehnici de reproducere asistată”,explică Dr. Ruxandra Dumitrescu,medic primar în obstetrică-ginecologie specializat în tratamentul infertilităţii.

Mai multe