E bine sau rău să-ţi lauzi copilul?
Orice copil îşi doreşte să fie apreciat de cei dragi. Însă lauda exagerată poate face mai mult rău decât bine. Află când este indicat să-l răsfeţi pe cel mic, fără să devină râzgâiat.
La fel ca şi pedeapsa şi recompensele,laudele au un rol important în educarea unui copil. Aprecierea ta ca părinte şi vorbele bune pe care i le adresezi îl vor ajuta să-şi crească stima de sine şi să se implice în diferite activităţi atât acasă,cât şi la grădiniţă sau la şcoală.
Apreciază efortul depus,nu caracterul lui
Laudă-l pe cel mic ori de câte ori a făcut ceva bine şi spune-i clar ce te face să fii atât de mândră de el. Spre exemplu,dacă şi-a strâns toate jucăriile de pe jos sau şi-a ordonat lucrurile prin cameră,spune-i „Ai făcut foarte bine curat“şi nu doar „Eşti un copil bun“. Încearcă să lauzi faptele celui mic şi nu caracterul lui atunci când are un rezultat deosebit în urma unui efort susţinut,când îşi exersează o abilitate nouă şi tot aşa.
Nu-l încuraja fără motiv
Dacă obişnuieşti să-ţi lauzi copilul şi la cel mai mic efort pe care îl depune,doar ca să-l încurajezi,evită să faci din asta un obicei. În caz contrar,el îşi poate forma părerea că merită aprecieri şi recompense chiar şi atunci când are o atitudine superficială faţă de lucrurile pe care le are de făcut. Dacă remarci că face ce l-ai rugat doar pentru a fi lăudat apoi,discută cu el şi vezi de ce nu vrea să-şi dea mai mult interesul. Numai aşa îl poţi ajuta să-şi valorifice potenţialul.
Vorbeşte-l de bine în faţa celor dragi
Pentru ca lauda să aibă un efect pozitiv asupra copilului,încearcă să nu amesteci cuvintele de apreciere cu critica. Atunci când îi spui celui mic că şi-a ordonat frumos lucrurile de prin cameră,dar nu le-a pus exact acolo unde trebuia,nu vei face decât să-l debusolezi. În plus,îi vei da de înţeles că,deşi s-a străduit,nu a făcut un lucru suficient de bun. Îl poţi motiva să aibă un comportament pozitiv şi atunci când vorbeşti cu cei dragi despre lucrurile bune pe care le-a făcut. Doar asigură-te că este şi el prin preajma şi,cu siguranţă,se va simţi mândru şi îşi va dori să te suprindă în mod plăcut din ce în ce mai des.
Ajută-l să-şi valorifice potenţialul
Încrederea de sine este necesară pentru orice copil care se află în plină dezvoltare intelectuală. Prin laudă îl poţi ajuta să capete curaj şi să se simtă valorizat,dar la fel de important este să-şi dezvolte şi simţul autocritic. După ce termină,spre exemplu,de desenat sau de făcut un lego,întreabă-l cât de mulţumit este de ce a realizat. Învaţă-l să-şi evalueze munca,să-şi identifice greşelile şi să se corecteze. Orice copil care învaţă din greşeli şi este conştient de ele îşi va dori ca data viitoare să facă şi mai bine,mai ales dacă ştie că există cineva care îi apreciază munca şi-l susţine.