Efectele miraculoase ale educaţiei pozitive

11 noiembrie 2015   Parenting

Noi înşine crescuţi în spiritul unei educaţii autoritare, căutăm ca părinţi un model de educaţie diferit. Treptat, conştientizăm că permisivitatea stimulează copilul să constuiască, să înţeleagă mai multe. Ideală ar fi folosirea în tandem a fermităţii şi a bunăvoinţei. Iată ce stă la baza unei educaţii pozitive!

Încurajarea creşte încrederea în sine

De nelipsit în educarea copilului,încurajarea este sufletul disciplinei pozitive şi-l ajută să dobândească stimă de sine. De câte ori nu ţi s-a întâmplat să nu reuşească să facă un lucru şi să ceară ajutorul?

Ca părinte,simţi nevoia să-i răspunzi chemării,să duci tu la bun sfârşit acea treabă. Încurajându-l să nu se dea bătut,îl responsabilizezi şi-l faci să se simtă valorizat în ochii tăi,mai ales că observă câtă încredere ai în el că va reuşi,chiar dacă este vorba despre ceva mărunt.

Vezi partea bună a greşelilor

Abordând disciplina pozitivă,vei fi tu însăţi,ca mamă,stimulată să nu mai concepi greşelile ca pe ceva rău,deoarece ele fac parte din procesul învăţării. De aceea,ele n-ar trebui să fie urmate de pedepse. Face vreo prostie sau are un comportament nepotrivit într-o anumită situaţie? Ajută-l să înţeleagă de ce nu e bine ce a făcut,ce efecte au acţiunile lui.

Atenţie!

Un comportament urât ascunde nevoia de a ieşi dintr-o situaţie inconfortabilă,neputinţa de a se adapta într-un grup sau într-un loc nou. Vorbiţi despre ce-l deranjează!

Vei avea mai mult calm

Pentru a fi raţională şi a lua cele mai bune decizii după ce puiul tău s-a comportat cum nu trebuia,liniştea interioară e importantă. Iată de ce se cere să luaţi o pauză înainte de a discuta.

Pedepsele pierd din importanţă

Educaţia pozitivă anulează sancţiunile,pentru că scopul ei este să-l facă pe copil să înţeleagă de ce nu a procedat bine într-o situaţie,să înveţe din greşeli.

Copilul devine independent

În ideea de a-l învăţa pe cel mic să se descurce singur,disciplina pozitivă te impulsioneză să nu acţionezi în locul lui,să-l implici cât mai mult posibil în treburile cotidiene. Va prinde încredere în capacităţile lui de a lua decizii,de a face alegeri singur.

Accepţi că nu eşti un părinte perfect

Educaţia pozitivă vizează deculpabilizarea ta ca părinte. Ajungi să-ţi permiţi să fii imperfect,să greşeşti şi să recunoşti în faţa copilului că ai făcut o eroare,că regreţi. Şi el va înţelege astfel că e normal să fie aşa,că e bine să te lupţi zilnic să fii mai bun,permiţîndu-ţi să mai faci şi greşeli.

Mai multe