Îţi cauţi jumătatea pe net? Iată ce să faci!

4 ianuarie 2013   Parenting

Ţi-ai propus ca în noul an să-ţi găseşti jumătatea? Nu-i uşor să găseşti persoana potrivită, mai ales în ziua de azi, când facem totul pe fugă…Mulţi dintre noi aleg mediul online ca metodă de formare a unei relaţii de cuplu. Însă, pentru a avea succes, trebuie să ţii cont de câteva lucruri.

Fii perseverentă

Ţine cont de faptul că în mediul virtual dai peste tot felul de oameni,însă nu este cazul să te descurajezi dacă nu găseşti imediat ceea ce-ţi doreşti. Fii perseverentă şi vei vedea că lucrurile vor prinde contur.

Foloseşte o poză recentă

Un profil fără poză este sortit eşecului. Dacă vrei într-adevăr să atragi atenţia este necesar să foloseşti o poză recentă,care te reprezintă cel mai bine. Nu modifica poza doar de dragul de a arăta mai bine,însă optează pentru una care te pune într-o lumină favorabilă.

Scoate în evidenţă lucrurile importante

Nu-ţi încărca profilul cu lucruri prea personale. Încearcă să te limitezi la acele informaţii care te definesc ca persoană şi ca partener de viaţă.

Cine face primul pas?

Ai descoperit un profil demn de luat în serios? Atunci treci la “atac”şi trimite-i un mesaj,care să-l determine să-ţi vizualizeze profilul. Încearcă să fii cât mai originală,astfel îţi vei creşte şansele!

Fii raţională

Chiar dacă pare perfect,nu uita că lumea virtuală este diferită de cea reală,fapt pentru care trebuie să stai în alertă şi să îţi pui un semn de întrebare dacă discuţiile voastre se rezumă la bani şi la relaţiile sexuale anterioare. Dacă te confrunţi cu o astfel de situaţie,este de preferat să mergi mai departe.

Cât durează relaţia virtuală?

Echilibrul este cuvântul cheie,iar tu va trebui să-l găseşti şi atunci când vine vorba de relaţiile formate pe internet. Nu este indicat nici ca după câteva ore de discuţii virtuale să-ţi dai întâlnire cu tipul respectiv,nici să petreceţi prea mult timp discutând pe mess sau la telefon. Nu uita,scopul tău este să obţii o întâlnire faţă în faţă!

Fii cât mai naturală

În sfârşit,a sosit momentul în care veţi da ochii unul cu celălalt. Ai emoţii? Respiră adânc şi mergi la întâlnire încrezătoare. Fii cât mai naturală şi sociabilă,iar apoi lasă ca lucrurile să vină de la sine. Dacă îţi place de el,nu-l agasa cu mesaje şi telefoane. În cazul în care şi el va fi mulţumit de prima voastră întâlnire,va face cu siguranţă un al doilea pas.

Mai multe