Lucruri pe care ar trebui să le ştii înainte să se nască copilul tău

27 iunie 2014   Parenting

Venirea pe lume a unui copil în familia ta nu poate să fie decât motiv de fericire. Pe lângă fericire, un nou-născut aduce şi foarte multe responsabilităţi. Sunt multe lucruri legate de creşterea unui bebeluş pe care nu le ştiai înainte de venirea lui pe lume, însă este momentul să le afli.

Cumpărăturile pentru bebeluş

Atunci când urmează să ai un copil,multe lucruri în viaţa ta se vor schimba. Va trebui să ţii cont şi de el când faci anumite alegeri. Cumpărăturile nu vor mai fi ceea ce au fost până acum. Vei include în cumpărăturile tale şi lucruri esenţiale pentru bebeluş. Iată câteva lucruri pe care trebuie să le cumperi înainte ca micuţul să sosească pe lume.

Citeşte şi:

Laptele mamei,superaliment pentru bebeluşi

Scutecul cu indicator pentru umezeală,necesar pentru orice bebeluş

Scaunul auto pentru bebeluşi

Acesta ar trebui să fie prioritar pe lista de cumpărături. Nu poţi părăsi spitalul împreună cu bebeluşul tău,dacă maşina în care îl vei duce acasă nu este prevăzut cu scaun pentru bebeluşi. Acest scaun prevăzut cu toate accesoriile necesare îi vor oferi copilului tău siguranţa de care are nevoie.

Pătuţul copilului

Tot printre primele obiecte pe lista de cumpărături ar trebui să fie şi pătuţul special pentru bebeluş. Poate nu îl vei folosi în primele luni de viaţă ale bebeluşului,însă odată şi-odată tot vei avea nevoie de el.

Termometrul digital-esenţial

Temperatura ridicată la bebeluşi este o problemă destul de gravă şi des întâlnită. De aceea este esenţial să ai un termometru digital pentru a-i putea lua constant temperatura bebeluşului tău.

Pompă pentru sân

Această pompă pentru sân ajută la colectarea laptelui matern. Astfel mămicile care au o lactaţie crescută pot colecta des laptele şi bebeluşul  poate fi hrănit de către altcineva cu biberonul în momentele în care mama nu este lângă el.  

Biberoane şi suzete

Cu siguranţă aceste obiecte trebuie să fie de nelipsit în casa viitorilor părinţi. Este recomandat să ai mai multe. Desigur ele pot fi spălate şi refolosite,însă pe tot acest timp este bine să ai altele de rezervă curate.

Scutece

În primele săptămâni vei avea nevoie de aproximativ 10-12 scutece pe zi. Este bine să iei un pachet de scutece speciale pentru nou născuţi şi unul mărimea 1. Cele speciale au o crestătură pentru cordonul ombilical.

Pijamalele

Indiferent de sezon,bebeluşul va sta în pijamale aproape non-stop în prima lună de viaţă. Este recomandat să ai mai multe perechi.

Mai multe