Noua păpuşă Barbie, un exemplu negativ?

25 octombrie 2011   Parenting

O ştii cu siguranţă din copilărie. Te-a fermecat cu rochiţele ei roz şi cu toate calităţile menite să întruchipeze femeia ideală. Dar noul model de Barbie a reuşit să stârnească adevărate controverse în străinătate.

Ultima păpuşă apărută pe piaţă,Barbie Tokidoki are multe tatuaje pe corp şi părinţii cred că este un exemplu negativ pentru copiii din întreaga lume. Ei consideră că,jucându-se cu o păpuşă tatuată,fetiţele ar deveni mult prea „libertine” în adolescenţă.

Pe trupul lui Tokidoki se pot observa tatuaje care reprezintă o floare,ce îi acoperă pieptul,şi un tigru care i se ondulează pe gât. În 2009,compania Mattel a mai lansat un model de păpuşă tatuată. Diferenţa majoră este că „Totally Stylin' Barbie" avea tatuaje lipite şi că acestea puteau fi scoase.

Pe de altă parte, susţinătorii acestui nou model consideră că tatuajul este o formă de artă şi nu ceva rău în sine. Tokidoki este considerată obiect de colecţie şi costă 50 de dolari, mai scumpă ca celelalte modele şi este destinată mai mult adulţilor decât copiilor. Păpuşa a fost produsă într-un număr limitat de exemplare şi nu este disponibilă decât pe site-ul Barbie.

Tatuajele au devenit din ce în ce mai populare în ultima perioadă. Potrivit Academiei de Dermatologie Americană, 1 din 4 locuitori ai Statelor Unite are cel puţin un tatuaj. Tu ţi-ai lăsa copilul să se joace cu aşa ceva?

VIDEO

Mai multe