Pedeapsa: bună sau rea?

9 decembrie 2013   Parenting

De multe ori, copilul tău face boacăne, iar tu îţi pui întrebarea dacă trebuie sau nu să-l pedepseşti. Află cum trebuie să te comporţi cu copilul tău atunci când greşeşte!

Psihologii recomandă părinţilor să-i facă pe cei mici responsabili de faptele lor,dar niciodată să nu apeleze la violenţă. Copiii trebuie să se simtă mereu în siguranţă,chiar şi atunci când greşesc. Tu trebuie să-l protejezi şi de propriile impulsuri,până învaţă să şi le controleze singur. Educaţia se bazează pe o serie de reguli care dau copilului ocazia de a înţelege diferenţa dintre permis şi interzis.

De ce nu este bine să apelezi la violenţă

1.       Dacă-ţi pedepseşti copilul prin violenţă,înseamnă că-ţi dezvălui slăbiciunea de a nu te putea controla şi,în felul acesta,îţi scade credibilitatea în ochii lui.

2.       Violenţa devine un exemplu de urmat de către copilul tău. El crede că asta este singura modalitzate de a rezolva conflictele.

3.       Orice copil bătut simte că nu este iubit de către părinţi,iar în felul acesta,el devine inhibat şi se crede inferior celor din jur.

4.       Orice act de violenţă provoacă precedent deoarece cauzele conflictuale nu dispar niciodată,dimpotrivă,se intensifică.

De cele mai multe ori,părinţii îşi pedepsesc copiii şi-i privează de vizionarea unui desen animat sau de întâlnirea cu prietenii. Aceste restricţii sunt eficiente,dar doar pe termen scurt,fiindcă,el se poate obişnui cu ideea şi s-ar putea să nu mai funcţioneze aceste reguli.

Cel mai bine este să-i găseşti „cheiţa” cu vorba bună pentru că doar conştientizând problema,poate să se abţină de la a face boacăne.

Citeşte şi:

E bine sau rău să-ţi lauzi copilul?

Fii prietena copilului tău!

Mai multe