Prima decepţie în dragoste a copilui tău – ştii să-l ajuţi?

26 noiembrie 2014   Parenting

Când copilul tău, ajuns la vârsta adolescenţei, priveşte în gol, suspină şi slăbeşte văzând cu ochii, e semn că suferă din dragoste. Ajută-l să treacă peste problemă!

Fetele plâng,băieţii se bat

Spre deosebire de băieţi,care încearcă să-şi ascundă durerea sub un aer indiferent,fetele şi-o exteriorizează sub diferite forme:au dese accese de plâns,se confesează celei mai bune prietene sau jurnalului intim. De asemenea,la fete,suferinţa psihică se manifestă şi prin reacţii fizice – dureri de stomac sau de cap,lipsa poftei de mâncare etc.

Pe băieţi,nefericirea îi poate face mai agresivi:bravează,se bat cu colegii de clasă,sau fac cucerire după cucerire. Unii încearcă să uite,practicând hobby-urilor care îi pasionează.

Cele mai mari minciuni despre căsătorie

Învaţă să spui „Nu”!

O adevărată dramă

Adolescentul rănit în sentimentele lui îşi trăieşte cu violenţă şi pasiune nefericirea. Decepţia în dragoste este pentru el o adevărată dramă:are impresia că totul s-a sfârşit,că niciodată nu se va mai îndrăgosti,că totul e lipsit de sens.

Multora,dragostea pierdută le trezeşte complexe mai vechi:„Sunt urât/urâtă,nu pot face pe nimeni să mă iubească“.

Nu-l cicăli

Nu te comporta ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu-l consola cu un „Lasă,că trece,ai viaţa înainte.“. Evită şi criticile la adresa iubitului/iubitei după care suspină. Şi,mai ales,nu râde de sentimentele lui – asta îi va alimenta complexele.

Arată-i că-i înţelegi suferinţa şi că eşti alături de el,gata să-l asculţi atunci când are nevoie să să-şi exprime emoţiile. Nu-l cicăli. Pentru adolescenţi,prima dragoste este calea prin care încearcă să iasă din mediul familial şi să-şi ia viaţa pe cont propriu.

Acceptă şi ascultă

Acceptă-i furia,lacrimile,trece-i cu vederea rezultatele mai slabe la învăţătură. Prepară-i mâncărurile sau deserturile preferate,lasă-l să-ţi invite prietenii acasă,roagă-i fraţii să-l distragă,prin diferite activităţi,de la gândurile triste.

În mod normal,prima tristeţe din dragoste nu durează mai mult de o lună sau două. Dar,când însă faza depresivă durează prea mult,când cheful de viaţă nu revine,e semn că e timpul să apelezi la un specialist.

Mai multe