Prima întâlnire cu părinţii lui. Sfaturi utile!

11 mai 2016   Parenting

Ţi-a propus o întâlnire cu scopul de a-i cunoaşte părinţii. E serioasă treaba! Poate fi o experienţă stresantă şi înfricoşătoare, dar dacă ţii cont de câteva sfaturi îi vei cuceri pe ai lui.

Înainte de toate,te sfătuim să nu încerci să joci un rol. Fii tu însăţi şi vei fi apreciată mai mult de mama lui. Pentru că,până la urmă,pe ea trebuie să o convingi de intenţiile tale cele mai bune.

Ca să faci o impresie excelentă,nu te speti să pari drăguţă,pozitivă,în mod forţat. Relaxează-te,stresul ia forme ciudate care se văd în atitudinea noastră,fii politicoasă şi calmă. Diplomaţia joacă şi ea un rol important în această misiune,să-i spunem „cum să te placă mama-soacră“.

Cel mai important,nu pleca de la premiza că această întâlnire este una neplăcută. Rişti să se vadă asta în expresia feţei şi vei transmite şi altora sentimentele tale.

Nu încerca să îi ignori

Dacă simţi nevoia să ai o atitudine defensivă faţă de părinţii lui,te sfătuim să încerci,pe cât posibil,să îţi schimbi puţin comportamentul. Dacă ei simt că eşti rece,astfel vor fi şi ei cu tine.

Poartă-te cu părinţiilui cu amabilitate,arăta-le că eşti interesată de subiectele pe care le dezvoltă şi fii de acord cu părerile lor,în măsura în care sunteţi pe aceeaşi lungime de undă. Nu ezita,însă,să fii împotrivă. Contează mult să fii încrezătoare în tine şi în opiniile tale.

Încearcă să nu-i judeci

Înainte să te întâlneşti cu ei,uită diferenţele dintre generaţii. Până la urmă,nu mai eşti copil,deci o poţi trata ca pe o femeie,nu ca pe mama ta. Valabil şi pentru tatăl lui. Vorbeşte cu ei ca şi cum ai vorbi cu nişte colegi pe care ţi-i doreşti prieteni. Dacă vezi că au câteva idei preconcepute,nu sări să îi contrazici,gândeşte-te că ei au trăit în condiţii când aveau anii tăi.

Identifică pasiuni comune

Este foarte important să găseşti lucruri care să vă intereseze pe amândouă,fie şi un serial turcesc în vogă. Acest lucru îi va distrage puţin atenţia de la fiu ei iubit şi va începe să te aprecieze,poate să te iubească în egală măsură.

Mai multe