Realizează cu copilul tău jucării amuzante!
Bineînţeles că jucăriile de pe rafturile magazinelor sunt foarte frumoase şi orice copil şi-ar dori să le aibă, dar cum ar fi să se mândrească în faţa prietenilor cu unele făcute chiar cu mâna lui?
Vvrum,vvrum vine autobuzul
Ai nevoie de:
· O cutie de lapte
· Acuarele
· Lipici
· O bucatăde carton cât mai tare
· O coală albă de hârtie
· O cariocă neagră
· O foarfecă
· Un creion
Din bucata de carton decupează roţile,pe care le colorezi în negru cu ajutorul unei carioci. Pictează cutia de lapte cu acuarela în nuanţa dorită,după care taie coala albă de hârtie în diverse forme pentru uşi şi ferestre. Lipeşte roţile,fără a uita de roata de rezervă din spate,desenează pasagerii,iar jucăria este gata.
Rilu,rilu crocodilu
Ai nevoie de:
· O jumătate de cofraj de ouă
· Creioane colorate
· O bucată de carton
· Hârtie creponată
· O foarfecă
· Lipici
Din bucata de carton tai capul,dinţii şi coada crocodilului pe care le colorezi în verde,în timp ce cu negru îi faci ochii. Ataşezi dinţii la partea de jos a capului,iar la cofrajul de ouă,care va fi corpul crocodilului,lipeşti capul şi coada. Picioarele crocodilului pot fi făcute din hârtie creponată pe care o tai făşii şi o lipeşti de cofrajul de ouă.
Cu mulţumiri Alexandrei Niculae-Stoica (blog „Toată lumea pictează”)
Citeşte şi: