Sfaturi pentru părinţii de adolescenţi

Foarte grea e perioada adolescenţei, atât pentru părinţi, cât şi pentru ei. Acum ne confruntăm cu o criză identitară majoră, pe care, dacă nu ştim s-o gestionăm cu inteligenţă şi respect faţă de puştii noştri, e foarte posibil să nu mai fim niciodată în stare să facem ceva pentru copiii noştri. Haideţi să vedem ce sfaturi ne dau psihologi reputaţi despre cum să ne purtăm cu copiii noştri, ajunşi la adolescenţă.

Nu te lăsa înşelată de înălţimea lor!

Indiferent de cât sunt de înalţi, adolescenţii tăi sunt tot copiii tăi. Perioada de dezvoltare a adolescenţei durează cam 10 ani (începe la 11 ani şi se termină cam pe la 19). E o perioadă extrem de importantă pentru dezvoltarea creierului. Aşa că este foarte important ca adolscenţii noştri, aflaţi într-o perioadă atât de delicată, să simtă că au părinţii lângă ei. Această perioadă îi va marca pentru tot restul vieţii.

Ajută-l dacă e mai timid, să nu râzi de el!

Unii sunt doar puţin timizi, dar alţii frizează patologia. Timiditatea, spun psihologii, înseamnă şi atenţia extremă în faţa situaţiilor noi. Acum, dacă timiditatea nu e gestionată cu blândeţe, adultul care stă după colţ riscă să dezvolte probleme de anxietate social majore, frustrante nu doar din punct de vedere personal, ci şi social. Dar cum te porţi cu un adolescent foarte timid? Cheia este să-I scoţi din zona lui de confort fără să încerci să îi schimbi personalitatea. Identifică foarte atent comportamentele care conţin timiditate şi încearcă să-l dezveţi de ele, în cel mai delicat mod cu putinţă. Cu alte cuvinte, în loc să lupţi ÎMPOTRIVA timidităţii, luptă CU ea. Nu uita că timiditatea e una dintre cele mai delicate trăsături ale personalităţii adolescentului.

Trăiţi în prezent!

Adulţii tind mereu să se gândească la viitor, dar copiii şi adolescenţii trăiesc în prezent. Asta e o trăsătură pe care, din păcate, mulţi părinţi încearcă s-o omoare în faşă, pe câtă vreme, aceasta e toată filosofia de viaţă, a oricărui om sănătos psihic şi moral – trăirea în prezent. Profită de faptul că ai un copil/ adolescent şi încearcă să înveţi din nou cum să trăieşti clipa prezentă. Prezentul e întotdeauna ceea ce avem. Prezentul e TOT ceea ce avem. Comunică natural cu puştiul tău şi nu-i trezi anxietăţi pe tema viitorului. Anxietăţile adultului sunt, de cele mai multe ori, anxietăţile părinţilor săi. Adresează-i-te cu replici clare, lipsite de echivoc. În loc de „aproape e timpul să plecăm la şcoală“, spune-i „ia-ţi haina şi hai să mergem la şcoală“.

Spune-le cum se simt

Profită de faptul că nu mai ai un copil mic, căruia să-i explici fiecare cuvânt în parte şi că poţi să-l ajuţi să-şi identifice emoţiile şi sentimentele în cuvinte mature, fără ocolişuri. Ajută-l să-şi identifice emoţiile cu precizie, punând etichete pe ele (asta e o sugestie dată de cercetători în urma unui studiu pe dezvoltarea psihologică la copii). De exemplu, în loc să-i spui că nu puteţi ieşi afară pentru că plouă, spune-i „oooof, ce dezamăgită sunt! Plouă şi nu putem ieşi afară!“.

Las-o mai moale

Programul nebunesc al adultului nu vibrează întotdeauna cu programul copilului/ adolescentului. Atât copilul mic, cât şi adolescentul nu înţeleg şi nu cunosc ritmul nebun al părinţilor lor. În loc să le faci pe toate pe repede-nainte, fă-ţi timp să faceţi patul de culcare împreună sau mergeţi împreună la piaţă. Fără să te grăbeşti!

Limitează-ţi distragerea atenţiei!

Dacă eşti împreună cu copilul/ adolescentul tău dar stai cu ochii-n telefon, n-ai rezolvat nimic. Fii cu el tot timpul cât eşti cu el. Dacă stai cu ochii-n telefon în timp ce copilul tău vorbeşte cu tine, înţelege că el nu merită atenţia şi respectul nimănui. Ca adult, va ajunge să se mulţumească cu puţin şi i se va părea normal ca superiorii lui ierarhici să-l trateze fără respect. E mare păcat! Reţine că tu îl înveţi tot!

Fii politicoasă

Vrei să ai copii politicoşi? Fii tu însăţi politicoasă cu copiii tăi! Spune-i „mulţumesc“ şi „te rog“, la fel cum îi spui oricui altcuiva cu care interacţionezi. Va învăţa nu doar că e important şi merită să fie respectat, dar şi să întoarcă acest comportament.

Regula de aur! Să nu ţipi la adolescentul tău!

Porunca a unşpea: Să nu te pună sfântul să ţipi la copilul/ adolscentul tău! Nu ai voie! Punct. Şi, oricum, cu cât ţipi mai mult la el, cu atât mai puţine lucruri vei rezolva.

În final, ţine minte că nu există o reţetă-standard de crescut copii! Şi că fiecare copil, ca să crească armonios, are nevoie de atenţie, respect şi mult, multă blândeţe!