Ştii să te cerţi constructiv?
Se spune că nu-i bine să ţii în tine furia. Certurile pot fi sănătoase. Dar tot ele au distrus atâtea şi atâtea relaţii. Cum să iei din ele doar partea bună?
De multe ori,o ceartă te face să te simţi eliberată. Alteori,să te simţi vinovată. În cazuri extreme,o ceartă înseamnă sfârşitul unei relaţii.
Dintre beneficii,amintim:la nervi,se spun lucruri care altfel se ţin ascunse şi la final fiecare îşi poate reconsidera atitudinea pentru binele cuplului.
Vorbiţi,ţipaţi,dar pe rând!
Nu se poate ceartă fără ton ridicat. Şi,totuşi,dacă reuşeşti să-ţi ţii nervii în frâu,n-ai decât de câştigat.
Doar controlându-ţi atitudinea îi vei da şi celuilalt posibilitatea să se exprime. Ascultă-l cu răbdare şi abţine-te să începi să ţipi înainte de a-i fi analizat cuvintele.
Priveşte disputa ca pe o formă de comunicare. Poate că nu cea mai plăcută,dar destul de eficace.
E demonstrat că,în astfel de momente,se spun lucruri pe care altfel nu avem curaj să le spunem.
Într-o ceartă,ai mai mult curaj! Aşadar,poţi afla anumite lucruri,ceea ce ajută. Pe de altă parte,mai sunt cuvintele aruncate „la nervi”.
De obicei,sunt neadevărtae. Ştii să le recunoşti într-o discuţie aprinsă?
Nu-l ataca!
În timpul unei astfel de confruntări,de obicei cam uiţi de sentimente şi,de multe ori,chiar de politeţe.
E foarte important să nu exagerezi,totuşi,dacă nu vrei ca relaţia ta să sufere pe termen lung. Învaţă să îi reproşezi lucrurile într-un mod delicat.
În felul ăsta,eviţi atacurile directe. Reaminteşte-i cu blândeţe de decizia lui de-a renunţa la bere:
„Ai uitat ce mi-ai promis săptămâna asta!”în loc de „Nu te mai suport,nu eşti în stare de nimic”.
Atunci când jigneşti,rişti să ţi se răspundă cu aceeaşi monedă. În loc să-i spui cuvinte urâte care nu duc nicăieri,mai bine spune-i cum să-ndrepte lucrurile.Descifrează reacţiile!
Certurile sunt,adesea,dictate de motive pe care nu le conştientizezi,dar pe care e important să le reperezi,ca să le ţii la distanţă sau ca să le înţelegi.
Poate,fără să vrei şi fără să-ţi dai seama,îţi asociezi iubitul cu propriul tată,situaţie în care eşti tentată să te comporţi precum mama ta,aşa cum ai văzut în copilărie.
Nu faci altceva decât să repeţi greşelile. Odată asumată această situaţie,când nu vei mai face o legătură între cei doi bărbaţi din viaţa ta,certurile se vor rări,iar reacţiile tale
vor fi altele,pentru că ai eliminat modelul deprins de mică. Încurcate-s căile psihologiei!
Ceartă-te... cu logică
Reguli sunt multe într-o dispută. Important e să-ţi păstrezi logica. Să nu te cerţi de dragul de a te certa,ci pentru a încerca să rezolvi o situaţie.
Nu ca să-ţi verşi nervii pe partener,ci ca să-l faci să înţeleagă ceva anume şi să înţelegi şi tu,la rândul tău. Fiecare ceartă e o ocazie de a vă cunoaşte mai bine.
O astfel de situaţie ajută mai mult decât ai crede la prima vedere.
Dar,la fel de bine,poate distruge o relaţie. Să te cerţi prea des este nerecomandat,întrucât faci ca la un moment dat să se instaleze nemulţumirea. Învaţă să te opreşti la timp.
Ce e important se spune în primul sfert de oră de discuţie. La final,ia-ţi câteva minute în care să reflectezi:priveşte lucrurile în profunzime,analizează şi schimbă-ţi comportamentul dacă trebuie!
Faceţi pace!
Într-o ceartă,cel mai important este felul în care se termină. Pentru că asta va influenţa ceea ce urmează. Psihologii îţi recomandă ca,atunci când calmul s-a instalat din nou între voi,să faceţi o pauză.
Da,trageţi concluzii,analizaţi ceva vreme,dar apoi,gata! Eliminaţi din discuţie subiectul,pentru că oricând aţi putea recidiva,mai ales dacă nu aţi căzut de acord.
O ceartă se poate termina chiar şi atunci când cei doi îşi păstrează părerile de la început. Ceea ce nu îi împiedică să ducă mai departe o viaţă normală împreună,fără niciun fel de resentimente. Asta până la următoarea ceartă.
Aminteşte-ţi:cu cât o ceartă se prelungeşte,cu atât are mai multe şanse să se termine prost! Opreşte-te la timp!