Vreau să divorţez, dar părinţii ţin cu soţul meu

Te gândeşti că părinţii vor fi mereu alături de tine, că te vor apăra şi vor fi de partea ta atunci când cineva îţi face o nedreptate. Nu mi-am imaginat însă niciodată că părinţii şi soţul meu se vor coaliza împotriva mea.

De la prietenie,la iubire

L-am întâlnit pe Sebastian pe când eram amândoi studenţi. Locuiam în cămine apropiate şi nu de puţine ori ne-am întâlnit pe aleile din campus sau la una din cafenelele din apropiere. La început doar ne salutam,apoi am început să vorbim şi ne-am împrietenit. Aşa am aflat că era student la Cibernetică şi că în timpul liber lucra la un depozit de calculatoare pentru a strânge bani de buzunar. Părinţii săi nu aveau posibilităţi financiare,aşa că trebuia să se descurce singur. Mi-a plăcut hotărârea lui şi faptul că dorea să răzbească singur în viaţă. Am fost doar prieteni aproape jumătate de an,apoi mi-a spus că are sentimente pentru mine şi că ar vrea să-i dau o şansă. Am acceptat,mai ales că nu-mi era indiferent. Era atent cu mine şi fiecare conversaţie se termina cu „te iubesc“.

Părinţii l-au îndrăgit

Cât timp am fost prieteni,obişnuiam să-i povestesc mamei despre el aşa că,atunci când am devenit iubiţi,mama a insistat să vin la sfârşit de săptămână cu el acasă,pentru a face cunoştinţă. Dacă până atunci găsise câte un cusur fiecărui prieten,pe Sebastian l-a îndrăgit din prima clipă. Părinţii mei stau la curte,iar ei spuneau mereu că au construit acea casă pentru mine şi pentru familia mea. Sebastian îi ajuta pe ai mei la toate treburile din gospodărie şi mereu îi întreba cu ce le mai poate fi de folos. La început,mi-a plăcut faptul că aveau o relaţie atât de strânsă şi că se înţelegeau,însă nu mi-am imaginat cum aveau să evolueze lucrurile.

Citeşte şi

7 trucuri care te ajută să scapi de divorţ

Preţul unui divorţ în România

Sebastian decidea pentru mine

Părinţii mei m-au considerat întotdeauna mai imatură şi erau convinşi că eu nu cunosc valoarea banilor. Cu totul altă părere aveau despre Sebastian,care ştia să se descurce fără ajutorul părinţilor. La doar câteva luni după ce am devenit iubiţi,părinţii mei au decis că este mai bine ca el să fie acela care să-mi administreze banii. Aşa că au început să-i trimită lui banii mei de buzunar – iar el mi-i dădea când considera că am nevoie de ei. Mama obişnuia să se consulte cu Sebastian despre ce să cuprindă pachetele cu mâncare trimise,în funcţie de ce pofte avea el. Când ne certam,mama îl suna de fiecare dată ca să afle şi versiunea lui,şi nu de puţine ori i-a dat lui dreptate. Îl iubeam pe Sebi,dar începuse să mă deranjeze atitudinea părinţilor mei. După doi ani de relaţie,părinţii mei au început să bată apropouri că e timpul să ne căsătorim-iar de Crăciun,în faţa lor,m-a cerut de soţie. Am acceptat,deşi ceva îmi spunea că nu ar trebui să mă grăbesc.

Păziţi din umbră de părinţi

Iniţial am spus că ne vom căsători doar civil,urmând ca ceremonia religioasă să aibă loc peste un an. Însă,cu 3 luni înainte de data stabilită,părinţii mei au zis că dacă tot chemăm prietenii şi rudele,e mai bine să facem şi nunta. Iniţial nu am fost de acord,spunând că nu vom avea timp. Mama a preluat iniţiativa şi a reuşit să organizeze singură totul,de la găsirea restaurantului la alegerea rochiei. Ne-am căsătorit,dar nunta a fost departe de cea visată de mine,cu puţini prieteni,era evident că totul fusese făcut în grabă. Sebastian s-a apropiat şi mai mult de părinţii mei şi insista să mergem în fiecare weekend la ei,motivând că vrea linişte şi aer curat după agitaţia săptămânală din Bucureşti. Eu mi-aş fi dorit să rămânem în capitală,să ne vedem cu prietenii şi să petrecem mai mult timp în doi. De aici porneau şi multe din certurile noastre,iar părinţii mei îl susţineau pe Sebastian. Era frustrant să văd că eram dată la o parte.

O propunere controversată

Locuiam cu chirie într-o garsonieră şi lucram în Bucureşti când părinţii mei au venit cu propunerea să ne mutăm la ei,casa fiind foarte spaţioasă. Ne-au promis că ne vor ajuta să ne găsim locuri de muncă în cel mai apropiat oraş,în Buzău,doar să ne mutăm cu ei. Nu am fost de acord. Aveam o slujbă care îmi oferea posibilitatea de a avansa,visam să călătoresc,iar perspectiva de a sta cu ai mei şi a fi mereu supravegheată nu mă încânta. Sebastian,în schimb,a fost mai mult decât încântat. De aici a pornit totul.

Ori eu,ori el

Nu eram dispusă să cedez,iar Sebastian şi părinţii mei au făcut front comun. Mama ne-a găsit la amândoi loc de muncă şi a început să facă presiuni să ne mutăm cât mai repede,deoarece ea şi-a dat cuvântul. Mă simţeam prizonieră în acea căsnicie,în care altcineva lua decizii pentru mine şi se comporta ca şi cum aş fi fost un copil. Atunci am pomenit pentru prima dată cuvântul divorţ. Mi-am dat seama că Sebastian nu mă mai respecta şi nu mai aveam încredere în ceea ce-mi spunea. Am încercat să vorbesc cu părinţii mei,să le spun ce simţeam,dar mi-au zis că ei ştiu ce e mai bine pentru mine,că Sebastian mă iubeşte,dar trebuie să-l ascult,deoarece el este bărbatul în casă. Atunci am decis să îmi iau câteva lucruri şi să mă mut cu o prietenă. Părinţii mi-au cerut să mă întorc acasă,la soţul meu- dar eu sunt decisă să merg mai departe şi să înaintez acţiunea de divorţ. Vreau să le demonstrez că sunt capabilă să mă descurc singură şi că pot decide ce este mai bine pentru mine.

Andreea T,Bucureşti