Budincă de clătite cu cireşe, desertul preferat de întreaga familie!
Profită de aroma îmbietoare a cireşelor şi pregăteşte-le pentru un desert fin şi gustos. Cu siguranţă, următoarea reţetă de budincă va fi pe placul celor mici, dar şi celor mari!
Ingrediente
Pentru clătite
- 250 g făină
- 3 ouă
- 250 ml lapte
- 50 ml apă minerală
- 25 g unt topit
- esenţă de vanilie
- 1 praf de sare
Pentru umplutură
- 200 g mascarpone
- 150 g frişcă
- esenţă de vanilie
- 250 g cireşe, fără sâmburi
- 100 g ciocolată
- sirop de ciocolată sau caramel, opţional
Mod de preparare
Mixezi făina cu sarea şi ouăle, apoi torni laptele, untul topit, apa minerală şi esenţă de vanilie, după gust. Strecori aluatul obţinut printr-o sită deasă. Încingi bine o tigaie antiaderentă, pui câte un polonic de compoziţie şi prepari clătitele.
Amesteci crema de mascarpone cu frişca bătută, apoi adaugi esenţă de vanilie, după gust. Ungi fiecare clătită cu un strat subţire de cremă, pui cireşe şi le rulezi. Aşezi un strat de clătite pe un platou, le ungi cu un strat de cremă, pui restul de clătite deasupra, le ungi cu crema rămasă şi razi ciocolata.
Opţional, poţi turna deasupra şi sirop de ciocolată sau de caramel.
FOTO Shutterstock.com