Cartofi la cuptor cu lămâie, reţetă rapidă şi uşoară

17 martie 2019   Rețete

Ai invitaţi şi nu ştii ce să pregăteşti repede, pe fugă? Atunci trebuie să încerci această reţetă rapidă şi uşoară de cartofi la cuptor cu lămâie. Sună banal, dar îţi garantăm că toată lumea se va linge pe degete!

Cartofi la cuptor cu lămâie, reţetă

Ingrediente cartofi la cuptor cu lămâie:

  • 1 kg de cartofi 
  • 4 linguri ulei de măsline de calitate
  • 40 ml supă de pui
  • 1 linguriţă oregano
  • o jumătate de linguriţă de sare
  • un praf de sare grunjoasă
  • o jumătate de linguriţă boia dulce
  • 3 căţei de usturoi curăţaţi şi mărunţiţi
  • 2 lămâi
  • piper după gust
  • pătrunjel verde, tocat

Preparare cartofi la cuptor cu lămâie:

Se curăţă bine toţi cartofi, se spală cu apă rece şi se taie în cubuleţe.

Se preîncălzeşte cuptorul la 200 grade Celsius.

Se spală bine de tot coaja de lămâie pentru a elimina ceara toxică de pe ele.

Se rade coaja de la lămâie într-un castron, apoi se stoarce bine de zeamă.

Se adaugă peste coajă şi zeama de lămâie şi ulei, sare, piper, boia, oregano şi usturoi. Se amestecă bine.

Se adaugă la final supa de pui şi se amestecă bine de tot.

Cartofii se pun în tavă adâncă şi se pune sosul lângă ei. Se presară sare mare, pătrunjel şi boia.

Tava se dă la cuptor pentru 30 de minute, se întorc şi se mai ţin 20 de minute. Se consumă calzi. Pofta bună!

Sursa: feellikecooking.ro

Mai multe