„Căsuţă“ cu biscuiţi şi ciocolată

13 decembrie 2016   Rețete

Un desert delicios pentru zilele de sărbătoare din următoarea perioadă. Încântă-ţi invitaţii cu o prăjitură cu biscuiţi şi ciocolată.

Ingrediente de care ai nevoie:

2 pachete biscuiţi cu cacao,

2 pachete biscuiţi simpli,

1 borcan gem de căpşuni.

500 g brânză de vaci,

125 g unt,

100 g căpşuni,

3 linguri smântână,

1 plic întăritor brânză,esenţă de vanilie,

5 linguri zahăr pudră,coaja de la o lămâie

200 g ciocolată menaj,

100 ml frişcă

30 g unt.

500 g brânză de vaci,

125 g unt,100 g căpşuni,

3 linguri smântână,

1 plic întăritor brânză,

esenţă de vanilie,

5 linguri zahăr pudră,

coaja de la o lămâie

200 g ciocolată menaj,

100 ml frişcă

30 g unt.

Cum se prepară: 

 

Pasul 1

Pui o folie de aluminiu pe blatul de lucru şi aşezi pe 3 şiruri,astfel încât să ai un biscuite simplu lânga un biscuite cu cacao. Îi ungi cu o linguriţă de gem. Pentru cremă,mixezi brânza de vaci până când devine pufoasă. Adaugi smântâna,întăritorul de brânză,esenţa de vanilie,coaja de lămâie şi mixezi. Separat,freci untul cu zahărul şi apoi adaugi amestecul peste brânză.

Pasul 2

Cu ajutorul unei pungi pe care o tai la un capăt sau a unui poş întinzi crema peste biscuiţii unşi cu gem. Acoperi cu un nou strat de biscuiţi,punând peste un biscuite simplu unul cu cacao şi invers. Pui un rând de cremă peste care adaugi căpşunile spălate şi curăţate de codiţă.

Pasul 3

Ridici rândurile laterale,astfel încât sa formezi un triunghi. Acoperi cu cremă spaţiile rămase după ce ai alăturat cele două straturi.

Pasul 4

Pentru glazură topeşti ciocolata pe baie de aburi. După ce s-a topit adaugi frişca,untul şi amesteci. Aşezi „căsuţa“ pe un grătar şi torni glazura,astfel încât să fie acoperită în întregime. Pui desertul pe un platou şi-l dai la frigider pentru aproximativ 3 ore.

Mai multe