Cine a pus gaura în gogoaşă? Plus reţeta celor mai bune şi pufoase gogoşi de post

Originea gogoşilor este îndelung dezbătută, însă nu poate fi atribuită unui popor, cu certitudine. Churros, langoşi, berliner sau beignets, toate aceste nu sunt nimic altceva decât variaţiuni pe o temă dată: aluat prăjit cu diverse arome, umpluturi şi toppinguri.

Fie că vorbim de variante dulci sau sărate, de variante dospite sau opărite (pate a choux), de aluat simplu din făină apă şi drojdie sau de aluaturi fine, îmbogăţite cu ouă, unt, lapte şi diverse arome, gogoşile sunt unul dintre cele mai consumate preparate din întreaga lume.

Francezii au beignets uşoare şi pufoase, grecii au loukoumades însiropate, iar turcii tulumbele scăldate în sirop. Spaniolii fac delicioasele churros din aluat opărit, apoi le înmoaie în sos de ciocolată, germanii au gogoşile berlineze umplute cu multă cremă de vanilie, iar americanii au celebrele donuts cu diverse umpluturi sau glazuri. În Ungria întâlnim varianta sărată de langoşi, în România scovergi, dar şi gogoşi pripite sau gogoşi pufoase.

Încă din Antichitatea oamenii au prăjit în grăsime diverse alimente şi diverse aluaturi. Însă unele dintre primele însemnări despre gogoşi, aşa cum le ştim astăzi, datează din secolul al XIX-lea şi se refer la un preparat olandez, numit olykoeks sau „prăjituri cu ulei".

Acestea nu erau altceva decât bile de aluat prăjite în grăsime de porc. Iar pentru că interiorul nu se gătea la fel de repede ca exteriorul, iar centrul rămânea crud, erau de multe ori umplute cu fructe sau nuci. Astfel, rămânea doar un strat subţire de aluat la exteriorul bilei, care se prăjea rapid.

Cine a pus gaura în gogoaşă

Dacă soluţia olandezilor pentru a scăpa de centrul lipicios şi crud a fost să umple gogoşile, Hansen Gregory, un căpitan de navă, a avut o idee şi mai bună, care a dus la forma celebrelor donuts din ziua de azi. Acesta a eliminat complet centrul, făcând o gaură în bucata de aluat care urma să fie prăjită.

Suprafaţa de expunere la uleiul încins a crescut odată cu eliminarea centrului, iar gogoşile se prăjeau uniform şi nu mai rămâneau crude, ceea ce a făcut ca această formă să fie un succes şi astăzi. Olandezii au popularizat acest preperat în America, acolo unde au emigrat, iar gogoşile au suferit diverse transformări în timp, sub influenţa altor culturi.

La noi în ţară întâlnim câteva tipuri de gogoşi: gogoşile clasice, pufoase, din aluat dospit cu drojdie, scovergile din aluat nedospit, gogoşile pripite din aluat opărit, gogoşile fără dospire, turnate cu lingura.

Iată o reţetă delicioasă pentru gogoşi, atât de bune şi pufoase încât nimeni nu-şi va da seama că sunt de post.

Ingrediente

500 g făină 50 ml ulei 250 ml apă minerală 25 g drojdie proaspătă ½ lingurită sare 3 linguri zahăr tos coaja rasă de la 1 lămâie bio ulei, pentru prăjit 1 borcan dulceaţă de vişine sau după preferinţă zahăr pudră, pentru decor

Într-un vas, amesteci făina, drojdia dizolvată în în apa călduţă, zahărul tos, sarea şi coaja rasă de lămâie. Frămânţi şi încorporezi treptat uleiul. Laşi la dospit, într-un loc călduţ, până îşi dublează volumul.

Pe o suprafaţă acoperită cu făină, întinzi coca într-o foaie cu grosimea de 1,5 cm şi foloseşti un pahar sau un inel de inox pentru a tăia aluatul. După ce ai decupat gogoşile, le laşi din nou la dospit 15 minute, pe suprafaţa de lucru, înainte de a le pune la prăjit.

Prăjeşti gogoşile în baie de ulei, având grijă să nu aglomerezi tigaia. Le laşi câte 2 minute pe fiecare parte, până ce capătă o culoare aurie.

Le scoţi pe şerveţele de hârtie pentru a absorbi surplusul de ulei. Le serveşti decorate cu zahăr pudră şi cu dulceaţă de vişine. 

FOTO: Shutterstock