Ciuperci în oţet

10 august 2018   Rețete

Din cămară nu pot lipsi borcanele cu ciuperci în oţet. Iată cum se prepară!

Ai nevoie de

2 kg ciuperci2 morcovi1 l apă500 ml oţet2 linguri sare4 linguri zahărboabe de muştarboabe de piperfoi de dafincimbru

Cum se prepară

Cureţi, speli, apoi feliezi ciupercile. Le fierbi 5-10 minute în apă cu o lingură de sare, apoi le scurgi.

Separat, amesteci apa cu oţetul, restul de sare, zahărul, foi de dafin, cimbru, boabe de muştar şi de piper, după gust. Pui apa pe foc şi laşi să clocotească până când se dizolvă sarea şi zahărul, apoi dai deoparte şi laşi la răcorit. Aşezi în borcane ciupercile, alternativ cu felii de morcovi şi torni apa.

Înfiletezi capacele, apoi aranjezi borcanele într-o cratiţă, în care torni apă cât să le acoperi pe trei sferturi. Fierbi 20 de minute din momentul în care începe să clocotească apa. Le pui în pături şi le laşi la răcorit.

Mai multe