Compot... de piersici

12 septembrie 2013   Rețete

Ce ai nevoie: › 3 kg piersici mari coapte › 1,5 kg zahăr › 5 plicuri zahăr vanilat

Cum se prepară:

Se aleg piersici coapte,dar mai tari. Se opăresc 2 minute în apă clocotită,se curăţă de coajă şi se scot sâmburii.

Se aşază jumătăţile de piersici în borcane de 800 g. Se toarnă apă într-un borcan cu piersici,se scoate apoi într‑un vas gradat pentru a măsura câtă apă este necesară pentru un borcan,apoi se înmulţeşte cu numărul borcanelor pline cu piersici.

Într-un vas mare,se pune cantitatea de apă necesară pentru toate borcanele,se adaugă câte 2-3 linguri de zahăr şi câte ½ pacheţel de zahăr vanilat pentru fiecare borcan şi se încălzeşte,la foc mic,amestecând mereu până se topeşte zahărul. Se lasă să se răcească,apoi se toarnă peste fructele din borcane şi se înfiletează capacele.

Se înfăşoară borcanele în hârtie,se pun într-un vas mare,se toarnă peste ele apă şi se lasă la fiert,la foc mic,circa 30 de minute din momentul în care apa dă în clocot. Se scot de la sterilizat după ce se răcesc complet şi se pun în cămară până în momentul consumării.

Mai multe