Cornuleţe cu alune

13 ianuarie 2018   Rețete

Acesta e un desert care-ţi va aminti de perioada copilăriei, în care găseai zilnic motive de fericire! Adu bucuria în casa ta şi răsfaţă-i pe cei dragi cu aceste cornuleţe delicioase.

Dificultate medie / Preparare 30’ / 1 tavă

Ai nevoie de100 g alune crude nesărate300 g făină2 gălbenuşuri220 g unt75 g zahăr pudră1 praf sarePentru decor2 linguri zahăr pudră1 plic zahăr vanilat

Pasul 1

Pui alunele în blender şi le macini.

Pasul 2

Pentru aluat, amesteci făina cu gălbenuşurile, untul moale, zahărul pudră, sarea, alunele pisate şi frămânţi până obţii un aluat omogen. Îl înfăşori în folie alimentară şi-l dai la rece 30 de minute.

Pasul 3

Scoţi aluatul de la frigider şi îl împarţi în mai multe bucăţi din care întinzi un sul, de grosimea degetului mic. Îl tai şi formezi cornuleţele, în formă de semilună. Le aşezi într-o tavă tapetată şi le dai la cuptorul încins, la foc mic, aproximativ 15 minute.

Pasul 4

Le scoţi din tavă, le laşi să se răcorească şi le treci prin zahărul vanilat amestecat cu cel pudră.

Mai multe