Cornuleţe fragede cu gem

4 martie 2013   Rețete

Ingrediente: Pentru aluat: 500 g făină, 100 g zahăr, 20 g drojdie, 1 portocală,1 esenţă de lămâie,1 plic zahăr vanilat,4 linguri margarină,1 linguriţă oţet; Pentru umplutură: 300 g gem de prune, 100 g nucă măcinată, 1 esenţă de rom, zahăr pudră.

Cum se prepară:

1 Se dizolvă drojdia într-o ceaşcă de apă caldă cu puţin zahăr şi făină. Se lasă maiaua la crescut 15 minute,apoi se toarnă peste făină. Se adaugă zahărul,coaja rasă de portocală,esenţa de lămâie,zahărul vanilat şi oţetul.

2 Se frământă aluatul,turnând treptat o cană de apă caldă. La final se încorporează margarina topită şi se lasă ­aluatul la crescut 40 de minute.

3 Se ia o bucată de aluat,se întinde o foaie rotundă mai subţire şi se taie în opt triunghiuri. Se amestecă gemul cu nuca şi esenţa de rom şi se pune pe fiecare triunghi câte o lingură din această com­poziţie.

4 Se formează cornuleţele şi se aşază într-o tavă unsă şi tapetată. Se procedează la fel cu restul de aluat şi de umplutură. Se dau cornuleţele la cuptor până se rumenesc şi se presară cu zahăr pudră cât sunt calde.

Mai multe