Cum faci cele mai delicioase paste de post. Penne cu sos de roşii şi măsline

25 martie 2020   Rețete

Poftă de paste în post? Nicio problemă! Avem o recomandare perfectă pentru tine. Încearcă reţeta celui mai delicios preparat, cu gust italienesc autentic, penne cu sos de roşii şi măsline!

INGREDIENTE pentru Penne cu sos de roşii şi măsline

  • 300 g paste
  • 1 ceapă
  • 2-3 căţei de usturoi
  • 400 g roşii decojite în suc de roşii
  • 100 ml vin alb
  • 150 g măsline negre
  • oregano, sare şi piper - după gust

Ce mănânci în zilele de post - supa cremă de linte roşie, un deliciu

MOD DE PREPARARE  Penne cu sos de roşii şi măsline

Pastele se fierb conform indicaţiilor de pe pachet. Se trec apoi printr-un jet de apă rece şi se lasă la scurs. Pentru sosul de roşii, ceapa şi usturoiul se toacă mărunt şi se călesc în ulei încins. Se sting cu vin îndoit cu apă şi se fierb înăbuşit timp de 10 minute, potrivit retete.unica.ro. Se adaugă măslinele, sucul de roşii şi roşiile tăiate cubuleţe. 

Sosul de roşii se lasă la foc mic 15-20 minute, până se îngroaşă, după care se condimentează după gust cu sare, piper şi oregano. Pastele fierte, după ce s-au răcit, se pun într-un bol şi se amestecă cu 2-3 picături de ulei. Adaugă sosul de roşii cu măsline peste paste se amestecă uşor.

Se servesc calde şi poţi adauga pentru un plus de aromă verdeaţă proaspătă. Poftă bună! 

Mai multe