Găteşte cele mai bune chifteluţe cu sos

25 iulie 2017   Rețete

Ai poftă de o mâncare ca la mama acasă? Îţi propunem o reţetă rapidă de chifteluţe cu sos, pentru care ai nevoie doar de câteva ingrediente. 

Ai nevoie de : 500 g carne curcan tocată / 2 felii de pâine albă înmuiate în lapte / 3 cartofi daţi prin răzătoare / sare / piper / 2 cepe / 2 ouă / 5 căţei de usturoi, zdrobiţi / 1 legătură mărar / 1 legătură pătrunjel / ulei pentru prăjit / făină.

Pentru sos

1 linguriţă boia iute / 1 linguriţă boia dulce / 1 ceapă tăiată julien / ½ cană bulion / 1 lingură făină / sare / piper / 1 legătură de pătrunjel / 1 linguriţă rasă zahăr.

Cum se prepară  

Amesteci carnea cu ceapa tocată, cu cartofii bine storşi, cu ouăle şi cu verdeaţa tocată. Adaugi pâinea înmuiată şi stoarsă bine, usturoiul şi potriveşti de sare şi piper. Formezi chifteluţe, le dai prin făină şi le prăjeşti, până devin aurii, în baie de ulei. Le scoţi pe şerveţele absorbante.

Pentru sos căleşti ceapa, iar când devine sticloasă pui boiaua dulce şi pe cea iute, adaugi bulionul amestecat cu făina, sarea, piperul şi o linguriţă rasă de zahăr. Laşi să dea câteva clocote şi adaugi chifteluţele. Laşi la fiert până se îngroaşă sosul, apoi opreşti focul şi presari pătrunjel tocat.

Mai multe