Lecţia de gătit: Prăjitură cu mac şi brânză

10 iulie 2017   Rețete

Vrei să fii sigură de reuşita ­reţetelor tale? Îţi propun să pregătim ­împreună o prăjitură cu brânză şi cu mac. Reuşita este garantată! 

Ingrediente

Pentru aluat:150 ml lapte,200 g zahăr,40 g drojdie,750 g făină,100 g unt,2 ouă,2 gălbenuşuri,1 praf de sare

Pentru amestecul de brânză: 300 g brânză de vaci,100 g zahăr,2 ouă,1 linguriţă coajă de lămâie,2 linguri pesmet

Pentru amestecul de mac: 250 ml lapte,50 g zahăr,3 pliculeţe zahăr vanilat,130 g seminţe de mac,1 linguriţă coajă de lămâie rasă,1/2 linguriţă scorţişoară

Pentru aluatul sfărâmicios: 140 g făină,100 g zahăr,100 g unt,1 gălbenuş pentru uns

1. Se face o maia din 50 ml lapte,o linguriţă de zahăr,drojdie şi puţină făină. Se lasă să crească într-un loc cald.

2. Se cerne făina într-un vas, se adaugă restul ingredientelor pentru aluat (mai puţin untul),maiaua şi se amestecă. Se adaugă untul topit şi se frământă un aluat omogen. Se lasă la crescut o oră.

3. Se amestecă brânza cu zahărul, gălbenuşurile,coaja de lămâie,pesmetul şi se încorporează albuşurile bătute spumă tare. Laptele se amestecă cu zahărul,macul,zahărul vanilat, scorţişoara,coaja de lămâie şi se fierbe cinci minute. Se lasă să se răcească.

4. Aluatul se întinde în foaie subţire şi se taie pătrate de circa 6x6 cm. Se pune câte o lingură din umplutura de mac pe jumătate din pătrate,iar pe cealaltă jumătate brânză.

5.  Se adună marginile aluatului şi se lipesc bine. Se dă forma rotundă şi se aşază pe o tavă cu hârtie de copt cu partea unde s-au lipit marginile în jos. Se lasă să crească 15 minute.

6. Se face cu fundul unui pahar o gropiţă pe fiecare cerculeţ. Se pune deasupra umplutura diferită de cea din interior.

7. Se ung marginile cu un gălbenuş bătut cu puţină apă fierbinte,se presară cu aluat sfărâmicios făcut din untul frecat cu zahăr şi făină şi se introduc în cuptorul preîncălzit pentru  30-40 de minute.

Mai multe