Mâncăruri de post delicioase - top trei reţete pe care trebuie să le încerci
Au mai rămas mai bine de 20 de zile din postul Crăciunului, motiv pentru care îţi recomandăm să descoperi câteva mâncăruri de post delicioase, ce se gătesc rapid şi vor fi apreciate de multe persoane.
Descoperă trei reţete de mâncăruri de post delicioase, mai jos:
Cartofi la cuptor cu ierburi aromate
- 500 de grame de cartofi - două linguri de unt topit - sare şi piper, după gust - condimente după gust: rozmarin, cimbru, oregano, mărar
Mod de preparare:
Spală şi taie cartofii ca pentru prăjit.
Într-o tavă care nu lipeşte (poţi pune dedesubt şi o hârtie de copt), toarnă uleiul de măsline sau untul topit. Toarnă peste şi aromele alese. Adaugă cartofii tăiaţi peste şi amestecă bine cu mâinile, să se îmbrace în uleiul aromatizat.
Dă la cuptor până când se pătrund şi se rumenesc. Întoarce-i cu un cleşte, din când în când, pe partea cealaltă, ca să se rumenească uniform.
Musaca de vinete
- trei vinete
- cinci cartofi medii
- doi dovlecei
- patru ardei
- şase roşii
- sare şi piper, după gust
- usturoi
- trei linguri de ulei de floarea-soarelui
- o legătură de pătrunjel
- 2-3 frunze de busuioc
- o lingură de pesmet
- 30 de grame de margarină.
Mod de preparare:
Pentru început, se spală cartofii şi se pun să fiarbă cu coajă în apă cu sare. După ce au fiert, se scot din apă şi se lasă să se răcească, apoi se curăţă de coajă.
Vinetele se spală şi se curăţă, la fel şi dovleceii, apoi se taie rondele potrivite şi se călesc în puţin ulei cât să se înmoaie şi să elimine toxinele. Se lasă să se scurgă în sită, potrivit
.
Separat, se taie rondele roşiile şi cartofii fierţi şi se curăţă usturoiul. Ardeii se spală, se curăţă de sâmburi şi se taie rondele.
Se tapetează tava cu margarină şi pesmet şi se aranjează legumele, după preferinţă. Acestea se pot intercala sau se pot suprapune. Se lasă tava în cuptor să se rumenească.
Musacaua de post se serveşte ornată cu pătrunjel şi busuioc verde.
Clătite de post
Ingrediente necesare:
- 200 de grame de făină
- trei lingur de zahăr brun
- o linguriţă de praf de copt
- o lingură de ulei
- două fiole de esenţă de vanilie
- 350 de ml de lapte de soia
Mod de preparare:
Amestecă tate ingredientele, treptat, într-un bol mare, cu ajutorul unui tel sau al unui mixer.
Încinge uleiul în tigaie, la foc mediu spre mare şi apoi apucă-te de făcut, pe rând, clătitele. (Dacă pui 3 linguri de aluat la fiecare clătită în parte, îţi vor ieşi, în total, aproximativ 15 bucăţi).
Prăjeşte fiecare clătită 1-2 minute pe prima parte, apoi încă un minut pe cealaltă parte.
Serveşte-le cu gem, dulceaţă, unt de arahide ori cremă de ciocolată, potrivit sursei citate.
Sursa foto: gusttarte.ro