Meniul de Crăciun în lume: ce se mănâncă în aceste zile şi ce semnificaţie au preparatele

26 decembrie 2021   Rețete

Crăciunul este o sărbătoare petrecută în familie, iar familiile se reunesc în această zi în jurul unei mese bogate. Peste tot în lume există tradiţii şi obiceiuri, multe dintre ele legate de mâncare. Crăciunul este acea perioadă din an în care, mai mult ca oricând, mâncarea are o semnificaţie aparte.

De Crăciun ne răsfăţăm cu preparate pe care rareori le mâncăm în timpul anului. Tocmai de aceea ele par cu-atât mai gustoase în această zi. În plus, unele dintre felurile de pe masă au o anumită simbolistică, reprezentând crezurile şi tradiţiile fiecărui popor în parte.

Franţa

În Franţa, cina de Crăciun include o varietate de preparate ale gastronomiei fine: stridii, foie gras, curcan umplut cu castane şi multe brânzeturi. Nu degeaba francezii au peste 400 de sortimente de brânză. Desertul principal este celebra ruladă bûche de Noël (buturuga de Crăciun). În regiunea Provence, tradiţia spune că trebuie să existe 13 deserturi la masă, pentru a-i reprezenta Isus şi pe cei pe cei 12 apostoli ai săi. Prin deserturi francezii înţeleg nu doar tarte şi prăjituri, ci şi fructe proaspete, uscate sau fructe confiate.

Germania

Bucătăria germană e bogată în mâncăruri săţioase, iar masa de Crăciun nu face excepţie. Nemţii au şi ei o varietatre de preparate şi de tipuri de carne: gâscă, raţă, iepure şi Krustenbraten (friptură de porc şorici crocant), însoţită de garnituri precum găluştele de cartofi. Desertul tradiţional de Crăciun este un platou cu turtă dulce.

Ungaria

În Ungaria există câteva preparate care se mănâncă în special la această sărbătoare: supă de crap, sarmale, un tip de cozonac numit beigli. În plus, copiii decorează bradul cu diverse bombone de ciocolată învelite în staniol colorat. Sună cunoscut?

Italia

În sudul Italiei, masa obişnuită în ajunul Crăciunului este „Sărbătoarea celor şapte peşti”, numită şi La Vigilia. Masa este alcătuită în mod tradiţional doar din peşte sau crustacee - şapte soiuri, aşa cum sugerează şi numele - şi mâncăruri din legume. Caracatiţă, anşoa, cod, scoici şi anghilă sunt ingredientele principale din mâncăruri. Evident, în toată Italia se mânâncă paste, iar un preparat tradiţional de Crăciun este supa cu diverse paste umplute. Iar desertul preferat este, fără îndoială, cozoncul panettone.

Polonia

În Polonia, masă de Crăciun, numită Wigilia, include 12 feluri de mâncare fără carne (peştele este permis). Acestea simbolizează cei 12 apostoli. Borşul de sfeclă, heringul marinat, colţunaşii cu umpluturi de legume se numără  printre preparatele favorite ale polonezilor, iar desertul constă într-o prăjitură cu seminţe de mac şi un compot din fructe uscate, pentru digestie.

Marea Britanie

Pentru multă vreme, cina tradiţională de Crăciun în Marea Britanie consta într-o friptură de gâscă servită cu diverse garnituri. Astăzi, carnea de curcan este mult mai populară, de aceea curcanul întreg, umplut şi rumenit la cuptor, este alegerea multor familii. Garnituri precum cartofii copţi şi varza de Bruxelles cu bacon, sosul de afine şi budinca Yorkshire sunt servite alături de friptură. Totuşi, celebra roastbeef (friptura de vită) este şi ea una dintre mâncărurile tradiţionale de Crăciun în Marea Britanie, la fel ca budincile flambate cu fructe uscate, de la desert.

FOTO Shutterstock

Mai multe