Minitarte integrale cu cremă de brânză şi căpşuni

10 iulie 2019   Rețete

Când pofta de dulce îţi dă târcoale, prepară un desert uşor şi aromat. O minitartă din făină integrală cu brânză şi căpşuni nu conţine multe calorii, dar în schimb este săţioasă şi bogată în nutrimenţi.

Desertul verilor răcoroase: minitarte cu brânză şi căpşuni

5-7 porţii

1 h 20'

dificultate medie

Ingrediente

Pentru aluat:

300 g făină integrală

100 g zahăr

150 g unt rece 82% grăsime

1 ou

1 jumătate linguriţă praf de copt

coaja rasă de la o lămâie bio

1 praf de sare

căpşuni, pentru decor

Pentru crema de brânză:

300 g brânză de vaci

3 ouă

150 g zahăr

20 g unt

2 linguri suc de lămâie

1 plic zahăr vanilat

10 g amidon de porumb

Pentru aluatul de tartă, amestecă ouăle cu zahărul, apoi pune faina, praful de copt, untul, coaja de lămâie şi praful de sare. Frământă până ce obţii un aluat nelipicios. Întinde aluatul într-o foaie de aproximativ 1 cm grosime. Decupează, cu o formă rotundă, iar cercurile obţinute le vei aşeza în tăviţe pentru minitarte.

Pentru cremă, freacă ouăle cu zahărul până ce obţii o compoziţie cremoasă. Adaugă sucul de lămâie şi amidonul. Amestecă şi pune la fiert pe bain marie, până ce se îngroaşă. Stinge focul, apoi încorporează untul. Lasă crema deoparte, la răcit.

Mixează brânza de vaci cu crema preparată anterior, până ce obţii o cremă fină. Întinde această cremă peste aluatul aşezat în tăviţe şi dă-le la copt 30 de minute, la 180 °C. Serveşte minitartele reci, decorate cu căpşuni feliate sau cu alte fructe de sezon.

Mai multe