Orez cu legume de regim. Soluţia de criză când te-ai îngrăşat

17 august 2017   Rețete

Ţi se pare că în ultimul timp ai luat în greutate, iar hainele din dulap nu te mai încap sau te strâng? Atunci e timpul pentru o soluţie de criză: reţeta de orez cu legume de regim.

Cu o istorie de peste 8.000 de ani, orezul este una dintre cele mai cultivate cereale din lume. Se spune că cel care a început să cultive orezul a fost conducătorul mitic Shennong, considerat pionierul agriculturii chineze.

Prepară un fel de mâncare rapid şi gustos din orez, care să îţi încânte papilele gustative.

Pentru această reţetă de orez cu legume de regim ai nevoie de următoarele ingrediente:

125 g orez basmati 500 ml apă sau supă sare piper 300 g cotlet de porc 1 ardei 1 morcov ½ dovlecel 50 g varză 2-3 linguri ulei

Orez cu legume de regim - Cum îl prepari:

Tai cotletul de porc felii, pe care le condimentezi cu sare şi

, după gust, le rumeneşti pe grătar, apoi le feliezi.

Fierbi orezul în apă cu sare sau în supă, până când scade, iar bobul s-a înmuiat.

Tai bucăţi legumele, le condimentezi cu sare şi piper, apoi le stropeşti cu ulei şi le aşezi într-o tavă cu hârtie de copt. Le ţii la cuptor până când se pătrund. Serveşti orezul cu legume şi carne.

Mai multe