Pui cu sos de iaurt şi orez

27 martie 2017   Rețete

Iaurtul şi orezul se numără printre alimentele care uşurează tranzitul intestinal şi previn apariţia senzaţiei de preaplin. Încearcă şi tu această reţetă simplă.

Ai nevoie de

1 piept de pui dezosat

3-4 căţei usturoi

2 linguri bulion

500 g iaurt,la temperatura camerei

200 ml apă

1 lingură ulei

1 ceapă verde

1 ardei iute,opţional

sare

piper

150 g orez cu bobul lung

pătrunjel

Preparare

Speli pieptul de pui,îl ştergi,îl dai cu sare şi piper şi-l ţii la frigider câteva ore,apoi îl scoţi şi-l laşi să ajungă la temperatura camerei. Îl tai cubuleţe şi-l aşezi într-o tavă în care ai pus uleiul. Torni apa şi-l dai la cuptor,acoperit cu o foaie de copt,până se înmoaie carnea. Dai deoparte folia şi torni,în fir subţire,iaurtul amestecat cu bulionul şi cu usturoiul. Îl ţii până când scade sosul.

Fierbi orezul în apă cu sare conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Serveşti friptura de pui cu ardei iute tocat,ceapa verde şi pătrunjel tăiat fin.

Foto:Profimedia

Citeşte şi:Reţetă inedită:Prăjitură bicoloră cu cartofi

Pui oriental cu dovlecei şi conopidă

Mai multe