Reţeta zilei: Budincă de orez cu dovlecei

23 iunie 2016   Rețete

Această budincă de orez cu dovlecei este delicioasă şi uşor de preparat. În doar 60 de minute, vei obţine un preparat extraordinar, cu dovlecei.

Ai nevoie de

300 g orez

3 dovlecei

2 fire ceapă verde

mărar

pătrunjel

150 g caş

50 g unt

3 linguri smântână

3 ouă

100 g caşcaval

sare

piper

Mod de preparare

Fierbi orezul potrivit instrucţiunilor de pe ambalaj. Laşi deoparte 15-20 de minute. Cureţi 2 dovlecei,îi speli şi îi dai pe răzătoarea mare şi îi storci bine pentru a elimina lichidul. Tai caşul în bucăţi mici.

Toci ceapa,mărarul şi pătrunjelul. Amesteci dovleceii bine storşi cu caşul,smântâna,ceapa verde,mărarul,pătrunjelul,sare şi piper.

Ungi cu unt 3 vase termorezistente,torni orezul peste care pui câte un cub de unt,apoi adaugi amestecul de dovlecel cu brânză şi nivelezi. Tai dovlecelul rămas în cuburi şi aşezi deasupra împreună cu caşcavalul răzuit. Laşi 30 de minute la cuptor,la 190°C,sau până se rumeneşte.

Mai multe