Reţeta zilei: Găluşte de cartofi cu salată de sfeclă

28 ianuarie 2017   Rețete

Îţi propunem o reţetă delicioasă şi hrănitoare pentru masa de prânz. Atât adulţii, cât şi copiii vor fi încântaţi de combinaţia de cartofi cu pastramă afumată!

Ai nevoie de

Pentru găluşte:1 kg cartofi,2 ouă,100 g făină,3 linguri smântână,1 praf de sare,1 ceapă,100 g pastramă de porc afumată,3-4 linguri ulei

Pentru salată:2 sfecle roşii,ulei,sare,piper

Fierbi cartofii curăţaţi în apă cu sare până când furculiţa intră cu uşurinţă în ei. Îi scurgi,îi laşi la răcorit şi-i dai prin răzătoare. Adaugi oule,smântâna,făina,sare după gust şi omogenizezi.

Toci ceapa şi o căleşti în ulei,apoi o scoţi şi aşezi în loc pastrama tăiată. O ţii până când se rumeneşte pe toate părţile.

Formezi găluştele cu mâna umedă,aşezi la mijloc pastramă şi le pui într-o tavă tapetată. Le ţii la cuptor până când se rumenesc.

Pentru salată,speli sfecla,o ţii la cuptor până când furculiţa intră cu uşurinţă în ea,apoi o descojeşti şi o razi. O amesteci cu sare,piper şi ulei după gust. Serveşti salata alături de găluşte de cartofi,peste care pui ceapa călită.

3 porţii

Preparare 80’

Dificultate medie

Mai multe