Reţeta zilei: Ghiveci călugăresc
11 decembrie 2016
Rețete
În zilele de post, acest ghiveci călugăresc îţi poate potoli foamea. Conţine o varietate de legume, numai bune de pus în farfurie. Încearcă şi tu reţeta de ghiveci călugăresc şi vei vedea cât este de gustos.
Ai nevoie de
2 ardei graşi galbeni
2 ardei graşi roşii
1 ceapă albă
1 ceapă roşie
2 dovlecei
1 lingură bulion
ulei
sare
piper
mărar
Mod de preparare
Cureţi şi tai bucăţi toate legumele. Într-o cratiţă încăpătoare încingi puţin ulei şi pui ceapa tocată,dovleceii şi ardeii. Potriveşti de sare şi piper. Sotezi împreună până se înmoaie puţin,torni apă cât să acopere legumele şi dai cratiţa la cuptor,la foc potrivit spre mic,astfel încât legumele să fiarbă încet. Cu 10-15 minute înainte de a fi gata,torni bulionul desfăcut cu apă caldă şi adaugi mărarul tocat.