Reţeta zilei: Prăjitură cu cremă de brânză şi fructe de pădure
Acest desert cu afine, coacăze şi mascarpone este gata în aproximativ o oră şi jumătate.
Ingrediente
Pentru blat
-150 g unt
-150 g zahăr
-2 pliculeţe zahăr vanilat
-4 ouă
-150 g făină
-1 lingură cacao
Pentru cremă
-40 g gelatină
-200 g zahăr
-100 g afine
-100 g coacăze
-300 g brânză de vaci
-200 g mascarpone
Pentru ornat
-500 ml frişcă
-100 g afine şi coacăze
Mod de preparare
Pentru blat,freci untul cu jumătate din cantitatea de zahăr şi zahărul vanilat,adaugi gălbenuşurile,apoi făina şi cacaua. La sfârşit,încorporezi uşor albuşurile bătute spumă tare cu restul de zahăr.
Torni compoziţia într-o formă dreptunghiulară tapetată cu hârtie de copt şi o dai la cuptor,la foc potrivit,circa 25 de minute.
Pentru cremă,înmoi gelatina în apă rece,apoi o topeşti pe foc,dar fără s-o dai în clocot. O laşi să se răcorească şi o amesteci cu zahărul,fructele şi cele două sortimente debrânză. Întinzi crema peste blatul răcit,pui un strat gros de frişcă bătută şi dai la rece. Ornezi cu afine şi coacăze.