Supă-cremă de ciuperci! Simplă de preparat şi gustoasă!

29 noiembrie 2015   Rețete

Dacă eşti obosită şi totuşi ai poftă de ceva bun şi uşor, îţi recomandăm să găteşti o supă-cremă de ciuperci. Nu are multe calorii şi are un gust minunat de care nu te vei mai sătura. O poţi prepara ori de câte ori vrei să renunţi la salate si carne de curcan sau pui la grătar.

Iată mai jos cum se prepară această reţetă simplă.

Pentru o oală mare ai nevoie de:

1 kg de ciuperci champignon

2 ţeline mari

1 cartof

1 ceapă

1 căţel de usturoi

Unt sau ulei de măsline

Sare,piper

Opţional:smântână şi crutoane

Mod de preparare

Pune la fiert ciupercile spălate bine cu ţelina curăţată şi tăiată în cubuleţe şi cartofii curăţaţi şi tăiaţi tot în cubuleţe,împreună cu ceapa şi căţelul de usturoi tăiate mărunt.

Lasă toate legumele să fiarbă o jumătate de oră,până când ţelină s-a înmuiat. Legumele fierte se strecoară şi se păstrează supa care s-a format.

Cu un blender vertical se pasează legumele,apoi se adaugă un cubuleţ de unt. Se asezonează bine cu sare şi piper. Pentru gust poţi pune şi o lingură de smântână. Adaugă nelipsitele crutoane şi te poţi bucura de o porţie gustoasă de supă-cremă de ciuperci! Poftă bună!

Mai multe