Tort de frişcă

18 iulie 2015   Rețete

Ai nevoie de: 6 ouă, 8 linguri zahăr, 4 linguri apă, 6 linguri ulei, 8 linguri făină, 1 vârf cuţit praf de copt

Pentru umplutură

500 ml smântână pentru frişcă

250 g zahăr

1 plic întăritor pentru frişcă

250 g coacăze negre

fulgi de migdale,pentru decor

Pentru sirop

100 ml apă

2 linguri zahăr

1 linguriţă esenţă de rom

Pentru blat,separi ouăle şi baţi albuşurile spumă tare. Adaugi treptat zahărul,alternativ cu apa şi mixezi până se încorporează. Pui gălbenuşurile,unul câte unul,uleiul,iar la final încorporezi făina amestecată cu praful de copt,încorporând uşor cu o spatulă. Pui compoziţia într-o formă rotundă de tort şi o dai la cuptorul,bine încins,până trece testul scobitorii. După ce s-a răcorit puţin,scoţi blatul din tavă şi-l laşi la răcit.

Între timp,speli coacăzele şi le laşi la scurs. Baţi smântâna rece cu zahărul şi întăritorul de frişcă şi o dai la rece. Pui apa la fiert cu zahărul,amesteci şi ţii până când se topeşte. Amesteci laşi să scadă puţin,torni esenţa de rom şi dai deoparte. Ţii să se răcorească.

Tai blatul de tort în jumătate. Însiropezi prima felie,întinzi un strat de frişcă şi din loc în loc presari coazăze. Aşezi jumătatea rămasă de blat,o însiropezi,pui frişcă şi coacăze. Ornezi tortul cu frişcă şi coacăze,iar pe laterală şi pe deasupra presari fulgi de migdale. Dai tortul rece peste noapte.

1 tort

Preparare 90’

Dificultate medie

Mai multe