Salină pentru Sofia

23 ianuarie 2019   Lifestyle

Copiii schimbă priorităţile părinţilor, care îşi concentrează toate eforturile pentru a le asigura condiţiile necesare dezvoltării armonioase . Despre curajul de a o lua de la capăt este şi povestea familiei Popa, care a plecat dintr-un oraş plin de oportunităţi şi s-a mutat la Satu Mare, unde cei doi părinţi au construit o salină pentru fiica lor. 

„Nu tot timpul poţi să alegi calea cea mai uşoară“, îmi spune Dorel Popa, un bărbat de 35 de ani care, pentru a-şi trata fiica de doar trei ani, suspectă de astm bronşic, a construit o salină artificială cu aerosoli. Împreună cu soţia lui, Teodora, a renunţat la oportunităţile pe care le-ar fi oferit Clujul, întorcându-se acasă, în Satu Mare. „Am renunţat la tot. Ne-am urcat în maşină şi am plecat. Atunci, în acel moment, nu am conştientizat că este un sacrificiu, ştiam doar că trebuie să facem ceva ca fetiţa noastră să fie bine. Am ales drumul acesta şi trebuia făcut până la capăt“.

Împrumut de la bancă

Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, în cele mai multe cazuri. Aşa a fost şi în cazul familiei Popa. Construcţia salinei a presupus mai multe costuri decât estimările de la început. „Când am ajuns la jumătatea proiectului, am realizat că nu ne ajung banii pe care-i aveam şi atunci am făcut un împrumut la bancă. În total, am investit în salină aproximativ 30.000 de euro şi am lucrat la ea şapte luni, de la 9 dimineaţa până seara, la 11, cu o mică pauză la prânz. Dar motivaţi de alegerea pe care am făcut-o şi de problemele pe care le avea Sofia, am găsit energie ca să terminăm ceea ce am început.“

Lipitul sării, partea cea mai grea

Cei doi părinţi au reuşit să-i ofere fiicei lor tratamentul de care avea nevoie. Când păşeşti în salină, ai impresia că te afli într-o casă de zăpadă: pereţii sunt acoperiţi cu un strat de sare, de un alb imaculat, iar muzica relaxantă creează rezonanţe benefice. „Pentru amenajarea salinei am folosit nu mai puţin de şapte tone de sare. Trei tone de sare au fost lipite pe pereţi, aproximativ două tone pe jos, iar restul îl folosim pentru a completa periodic sarea. Partea cu lipitul sării mi s-a părut cea mai grea. Au fost zile în care am lipit sarea pe pereţi, iar a doua zi, dimineaţa, era toată pe jos. A fost dificil până am găsit formula corectă, a durat timp şi multe încercări, dar într-un final am reuşit. De altfel, la construcţie ne-am lovit de multe probleme. Am găsit greu meşterii de care aveam nevoie. Din fericire, am reuşit să realizăm un mediu plăcut şi relaxant, aşa cum ne-am dorit“, explică Dorel Popa.

Aerosolii, în concentraţii reglabile

Salina are un generator de aerosoli, pentru o vindecare rapidă şi eficientă a afecţiunilor aparatului respirator. Concentraţia de aerosoli se poate regla în funcţie de necesităţile persoanei care intra pentru terapie.

Copiii sub 6 ani intră gratuit

În timp ce copiii se joacă în sare cu maşinuţe şi cu lopăţele, părinţii îi veghează atenţi, în scaune comode. O şedinţă de terapie cu aerosoli durează 45 de minute, iar picii sub 6 ani au intrarea gratuită la salină. „În interior sunt opt fotolii pentru adulţi şi patru locuri pentru copii. La intrare, micuţii primesc botoşei care se încalţă peste încălţăminte. În timpul şedinţelor de salinoterapie, este interzis consumul de alimente sau de băuturi“, spune Dorel Popa.

Curele în saline, recomandate de medici

Curele în saline sunt recomandate de medicii specialişti pentru tratarea diverselor afecţiuni ale sistemului respirator. Pot beneficia de pe urma unor cure în salină mai ales persoanele care suferă de bronşite, răceli sezoniere, astm bronşic, alergii cu simptome respiratorii, precum şi cele care suferă de anxietate, de tulburări de somn sau de psoriazis. „Pentru cei care răcesc din când în când sau vor să vină pentru imunizare, sunt indicate zece şedinţe de două ori pe an. Nu aşteptaţi ca situaţia să se agraveze, faceţi lucrurile preventiv. Cu perseverenţă se poate duce la bun sfârşit orice“, mai spune Dorel Popa.

Mai multe