Se poartă aparatele dentare împodobite cu ornamente de Crăciun

16 decembrie 2020   Lifestyle

Medicul stomatolog Denisa Zaharia spune că adolescenţii din întreaga lume şi, mai nou, din România, optează pentru aparate dentare decorate cu simbolurile Crăciunului, în culorile verde, roşu şi alb. În acest scop, se îmbină utilul cu plăcutul, iar pentru sănătatea şi armonia dentară sunt încurajate tratamentele ortodontice cu accesorii festive.

Acestea intră în galeria elementelor atractive ce includ culori, pietre şi simboluri haioase cu care se pot înfrumuseţa aparatele dentare ale adolescenţilor şi copiilor care încep tratamente ortodontice.

„Asistăm la o creştere de 30% a pacienţilor copii sau adolescenţi, care se hotărăsc să înceapă un tratament ortodontic de îndreptare a dinţilor în clinica noastră. Trendurile mondiale de estetică a aparatelor şi noile tehnologii ortodontice care răspund nevoilor pacienţilor sunt argumente în plus pentru tineri să facă pasul de a purta un aparat dentar pentru a rezolva sănătatea şi dizarmoniile dinţilor. Noi, medicii stomatologi, le primim şi promovăm cu entuziasm, pentru că s-a demonstrat că, pe termen lung, cuceresc tinerii şi contribuie la sănătatea danturii pe termen lung şi la încrederea pacienţilor în zâmbetul lor.”, a declarat dr. Denisa Zaharia.

În 2020, purtarea unui aparat dentar nu mai doare

Noile tehnologii de construcţie şi funcţionare a aparatelor dentare aduc variante de tratamente ortodontice personalizate şi adaptate nevoilor oricărui pacient, indiferent de vârstă şi profesia pe care o are: „În 2020, un aparat dentar nu mai este asociat cu durerile sau cu sârmele inestetice, ele pot fi, în funcţie de preferinţe, la fel de eficiente, chiar dacă sunt invizibile, discrete, colorate sau accesorizate trăznit‟, subliniază dr. Denisa Zaharia, unul dintre cei mai apreciaţi medici ortodonţi din România.

Masca i-a încurajat să înceapă tratament dentar

Lunile de pandemie au adus schimbări în rândul categoriilor de pacienţi ai cabinetelor stomatologice care sunt printre cele mai sigure spaţii de servicii medicale datorită regulilor şi rigorilor de protecţie şi prevenţie impuse de autorităţi. „Purtarea măştii de protecţie a reprezentat un imbold în plus pentru cei care aveau reţineri de ordin estetic pentru a începe un tratament ortodontic, pentru că interacţiunile sociale s-au împuţinat‟ subliniază dr. Denisa Zaharia, care adaugă că cei mai mulţi s-au bazat pe mască pentru a acoperi zâmbetele cu probleme.

Mai mult, în bilanţul activităţii medicale din ultimele 9 luni, dr. Denisa Zaharia a sesizat o creştere de peste 30% a numărului pacienţilor activi, cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, care au hotărât să aibă grijă de sănătatea lor dentară prin vizite constante la clinica stomatologică.

@shutterstock, arhiva

Mai multe