Artă la metrou! Imagini impresionante cu staţiile, care arată fix ca la muzeu FOTO

14 iulie 2018   Travel

Îmi place să merg cu metroul. Rapid, eficient şi la îndemână, mă ajută să ajung uşor spre orice destinaţie. De altfel, în multe oraşe ale lumii, metroul nu este văzut doar ca un simplu mijloc de transport, ci şi ca un adevărat obiectiv turistic.

Metroul din Moscova

Se spune că Moscova este mai frumoasă în subteran decât la suprafaţă. Staţiile metroului moscovit sunt adevărate opere de artă. Altfel spus, când intri la metrou în capitala Rusiei, ai senzaţia că te afli într-un muzeu. Pereţii sunt decoraţi cu mozaicuri şi picturi care întruchipează triumful poporului  sovietic. Un alt element-cheie al metroului din Moscova îl constituie scările rulante. În staţia „Parcul Pobedi” se află cea mai lungă scară rulantă din lume şi are 130 de metri.

Metroul din Munchen

Imaginează-ţi că aştepţi metroul în cea mai futuristă staţie, cu neoane colorate. Da, ce poate fi mai încântător! Proiectat de designerul german Ingo Maurer, staţia de metrou „Munchner Freiheit” este una dintre cele mai frumoase staţii de metrou din lume. Aceasta seamănă, de fapt, cu decorul pentru un film SF sau un basm. Construcţia se sprijină pe 11 stâlpi luminoşi, fiecare având o înălţime de 4 metri.

Metroul din Stockholm

Dintre cele 110 staţii de metrou din Stockholm, 90 au fost pictate şi decorate de un grup de peste 150 de artişti, care au creat un design special pentru fiecare staţie în parte. Metroul din Stockholm este, deseori, supranumit cea mai lungă expoziţie din lume. În staţia „T-Centralen Station”, poţi admira un curcubeu uriaş.

Metroul din Praga

Inaugurat în 1974, metroul din Praga are o lungime de 59,1 km şi 57 de staţii. Se spune că este unul dintre cele mai eficiente şi mai curate metrouri din lume. Staţiile au un design jucăuş, pereţii fiind acoperiţi cu motive tip Lego. Deşi arhitectura pare a fi aceeaşi în toate staţiile, fiecare dintre ele are o culoare şi un design diferit.

Mai multe