Ce te aşteaptă în sejurul de la Gura Portiţei, colţul de rai dintre Marea Neagră şi limanul Goloviţa, din Delta Dunării

21 iulie 2021   Travel

Staţiunea care îmbină marea cu frumuseţea naturală a Deltei e un loc unic în Europa, pe care românii îl exploatează turistic doar de 20 de ani.

Acolo unde ţipătul pescăruşilor se suprapune peste cel al pelicanilor şi peste sunetul valurilor, acolo unde un mal este udat de apele sărate ale mării, iar celălalt de apele dulci ale Dunării, acolo este un petic de rai pe care omul l-a descoperit relativ târziu, în 1736, şi pe care şi l-a însuşit mai întâi ca popas pentru bărcile pescăreşti şi, de-abia în urmă cu două decenii, ca destinaţie turistică. Şi, pentru că este o adevărată „poartă‟ spre două frumuseţi veritabile ale naturii, îşi poartă firesc numele de Gura Portiţei.

Unică în Europa, această limbă de pământ ce delimitează două lumi de apă, atrage anual mii de turişti vrăjiţi de frumuseţea plajei, de sălbăticia arealului deltaic şi de bucatele pescăreşti.

Iniţial, denumirea era legată de comunicarea dintre lacul Goloviţa şi Marea Neagră, închisă în anii ’70, care a transformat Goloviţa într-un lac închis, cu apă în curs de desalinizare. Lacul comunică la nord cu lacul Razim (liber), iar la sud cu lacul Sinoe, printr-un sistem de ecluze.

Cum ajungi?

Situată între Marea Neagră şi limanul Goloviţa, din Delta Dunării, ca parte a comunei Jurilovca, Gura Portiţei e accesibilă ca orice destinaţie din Deltă, pe apă. Practic, din drumul european E87 ce leagă Constanţa de Tulcea, trebuie să faci la dreapta în comuna Baia, spre Jurilovca, unde trebuie să cauţi locul de îmbarcare fie pe vaporaş (1h 30 min., 25 lei/pers., cu orele de plecare 9.00, 14.00 şi 18.00), fie pe barca rapidă (20 min., 200 de lei). Cu autovehicule speciale se poate ajunge şi pe drumul de coastă, fie de la Vadu, Constanţa, pe la Periboina, fie de la Sfântu Gheorghe, Tulcea. De reţinut că programările pentru plecarea cu vaporaşul înapoi spre Jurilovca se fac cu ore ore înainte de îmbarcare (ore de plecare 12.00, 16.00 şi 20.00).

Parte a Rezervaţiei biosferei Delta Dunării

Gura Portiţei este una dintre cele mai retrase şi liniştite destinaţii turistice de pe litoralul românesc, o alternativă pentru Vama Veche, devenită prea aglomerată în ultimii ani. Având aspectul rustic al unui sat lipovenesc, pictat în alb şi albastru şi înveselit cu flori, acest loc este perfect pentru cei care caută relaxarea în natură, aproape de flora şi fauna specifică Deltei Dunării, dar şi de plaja cu scoici a Mării Negre.

Opţiuni de cazare

vizita în zonă cetăţile Histria şi Enisala (a cărei siluetă chiar se distinge mai la nord, pe drumul dintre Jurilovca şi Babadag).

Cea mai ieftină variantă este cazarea la cort (cam 30 lei/noapte), dar cei mai mulţi aleg să stea la căsuţe cu două paturi (cca. 15 euro/noapte) şi, mai recent, la vilele de pe marginea apei (40 euro/camera/noapte). Orice turist plăteşte, pe lângă cazare, taxa de acces în Rezervaţia Delta Dunării (10 lei/pers.).

Distracţii şi delicii

De regulă, turiştii care sosesc aici sunt pescari amatori sau, cel puţin, iubitori de produse pescăreşti. Cei care se cazează chiar pe marginea apei au şi o terasă cu un mic ponton, unde pot ieşi la pescuit. La fel de bine, doritorii pot închiria bărci care să-i ducă pe canalele deltei sau îşi pot arunca undiţa în mare chiar de pe stabilopozii ce mărginesc plaja.

Din fericire pentru cei care vin cu plasa goală, dar şi pentru cei care nu au răbdare să pescuiască, bucătăria locală are cea mai largă ofertă de produse pescăreşti, de la icre, fructe de mare şi aperitive, până la borşuri, saramuri, pane-uri şi plăcinte de tot felul, fala lipovenilor.

Familiile se pot relaxa pe plaja amenajată la ieşirea spre mare, dotată cu şezlonguri şi umbrele de stuf, dar şi cu un loc de joacă pentru copii şi o mică piscină. Cei mai activi găsesc aici şi un teren de volei, unul de tenis şi au la dispoziţie hidrobiciclete. Iar dacă vreţi să vă lărgiţi aria de explorare, dincolo de obişnuitele plimbări pe canalele Deltei, puteţi vizita în zonă cetăţile Histria şi Enisala (a cărei siluetă chiar se distinge mai la nord, pe drumul dintre Jurilovca şi Babadag).

@Shutterstock

Mai multe