Cele mai frumoase destinaţii de vacanţă din Bulgaria

7 martie 2012   Travel

Vrei să explorezi tărâmuri de vis iarna aceasta? Poţi vizita staţiunile din împrejurimile Munţilor Balcani. Vei fi uimită de frumuseţea lor, dar şi de preţurile avantajoase şi serviciile de multe stele oferite de hoteluri.

Ai zeci de motive să ajungi măcar o dată într-una din staţiunile montane de la poalele Balcanilor. Aici poţi schia,patina,te poţi da pe derdeluş,poţi face drumeţii împreună cu familia…

Dacă te-am convins,atunci pregăteşte-te să faci o călătorie pe ­care să n-o uiţi uşor. ­Iată unde merită să mergi!Teteven îmbie la ­drumeţii

Iarna e feerică în orăşelul Teteven,o zonă veche cu arhitectură deosebită la nord-vest de Munţii Balcani.

De aici poţi pleca la drumeţie prin pădure. Însă ai grijă să fii bine echipată!

Frigul e aprig în lunile de iarnă şi zăpada îţi poate îngreuna traseul ­dacă nu ai ghete,geacă şi mănuşi groase,care să-ţi ţină de cald.

E indicat să nu te încumeţi pe trasee lungi ­dacă începe să ningă sau dacă nu eşti cu cineva experimentat.

În ceea ce priveşte pensiunile,condiţiile de cazare sunt excelente.

Pentru o cameră dublă,la un hotel de trei stele,plăteşti în jur de 30 de euro. Preţul include mic dejun,parcare,acces la internet şi saună.

­Bansko,­perla ­Munţilor Pirin

Bansko (se află în sud-vestul ţării),cea mai mare staţiune montană din Bulgaria,pune la dispoziţie mai multe pârtii de schi atât pentru începători,cât şi pentru avansaţi.

Zăpada e prezentă pe versanţi până în aprilie. Dacă nu ştii să schiezi,nu-i bai! Te ajută instructori calificaţi.

În plus,pârtiile sunt dotate cu schilifturi moderne. Şi asta nu e tot! Copiii şi adolescenţii pasionaţi de snowboard se pot bucura de un snow park generos.

Cazarea este ieftină la pensiuni şi începe de la 15 euro,variind în funcţie de condiţii.

La schi,cu ­prietenii în Borovets

Dacă mergi în staţiunea Borovets,ai ocazia să schiezi în cele mai bune condiţii.

Pârtiile sunt prevăzute cu nocturnă,telescaun,tunuri de zăpadă,centre de închiriat echipamente de schi,telegondolă.

Ele însumează nici mai mult,nici mai puţin de 45 km de piste,ce diferă ca grad de dificultate (atât pentru începători,cât şi pentru avansaţi).

Dacă nu schiezi poţi vizita castelul „Carska Bistrica”,situat la 10 minute de mers pe jos de centrul staţiunii sau Mănăstirea Rila.

Restaurantele şi tavernele din Borovets te întâmpină cu preparate tradiţionale bulgăreşti,cu muzică folk şi dansuri specifice.

Cazarea costă în jur de 25 de euro într-o cameră dublă,la un hotel de trei stele.

Mai multe