Cele mai frumoase pârtii de schi din România pentru începători, dar şi pentru avansaţii de toate vârstele
Turismul montan se dezvoltă de la an la an. Tot mai mulţi turişti ne străbat munţii în căutarea unor peisaje de vis, dar şi pentru practicarea sporturilor de iarnă. Pentru că suntem în plin sezon de iarnă, dar şi pentru că vrem să îţi rezervi din timp cazarea, mai jos ţi-am pregătit un top al celor mai bune pârtii de schi din România, atât pentru copii cât şi pentru adulţi!
Descoperă unde poţi merge pentru a aluneca pe zăpada pufoasă în inima munţilor.
Top 3 cele mai populare pârtii de schi din România
Printre cele mai moderne şi mai populare staţiuni din România se numără Poiana Braşov. Situată la o altitudine de 1.020 metri, aceasta pune la dispoziţie şapte pârtii de ski moderne, cu grade diferite de dificultate. În total, ai la dispoziţie 22,4 km de pârtii de ski. Dintre acestea, cea mai cunoscută este pârtia Bradul, potrivită pentru începători, fiind dotată cu instalaţie nocturnă, un centru de închiriere echipamente sportive şi zăpadă artificială. Pârtiile de ski sunt dotate cu o telegondolă, telescaune, telecabine şi teleski pentru a oferi condiţii avantajoase turiştilor şi schiorilor.
View this post on Instagram A post shared by Mihai Tataru (@mihai_tataru_) on Jan 6, 2020 at 11:10am PST
A post shared by Mihai Tataru (@mihai_tataru_) on
Unul dintre cele mai noi domenii schiabile din România este Transalpina Ski Resort. Acesta a fost inaugurat în anul 2012, iar proiectul său prevede 80 km de pârtie. Domeniul are printre cele mai frumoase privelişti din zonele montane europene. Lacul Vidra se află la baza celor şapte pârtii de ski,majoritatea fiind de dificultate uşoară spre medie.
este dotată cu telegondolă, telescaun şi o instalaţie teleski, pentru a asigura cele mai bune condiţii turiştilor care îşi petrec sejurul de vacanţă în zona Voineasa-Vidra-Transalpina.
View this post on Instagram Back in business! #snowboarding #backside180 #ride #back1 A post shared by Alex Benga (@alex.benga) on Feb 16, 2019 at 8:26am PST
Back in business! #snowboarding #backside180 #ride #back1
A post shared by Alex Benga (@alex.benga) on
Un alt domeniu schiabil care oferă condiţii foarte bune este cel din Straja, judeţul Hunedoara. Staţiunea Straja se află la o altitudine de 1445 de metri, în inima Munţilor Vâlcan, în zona Valea Jiului, la aproximativ 8 km de municipiul Lupeni.
Acesta include 26 km de suprafaţă schiabilă, pe care sunt amenajate 12 pârtii. În cadrul acestora, ai posibilitatea de a opta pentru cele patru pârtii destinate începătorilor, pentru cele două de nivel mediu sau pentru cele două clasificate ca fiind dificile. Datorită construirii telegondolei şi a telescaunului de pe Vf. Straja, apar pârtii noi, cea mai lungă fiind Pârtia Straja, cu o lungime de 8,1 km.
View this post on Instagram #straja #hd A post shared by @ iulianmitrea on Jan 3, 2020 at 3:29am PST
A post shared by @ iulianmitrea on
O altă staţiune preferată de schiori este Predealul. Poţi alege între pârtiile Clăbucet şi Cocoşul (intermediari), pârtia Subteleferic (avansaţi) sau Clăbucet şcoala şi Clăbucet sorire (începători). Acestea sunt şi cele mai frecventate, fiind practicabile şase luni pe an. De asemenea, la Poiana Braşov poţi schia cu întreaga familie.