Descoperă locuri de vis în inima Făgăraşului

22 februarie 2019   Travel

O destinaţie cu totul aparte, un loc atins de divin, în care timpul se opreşte în loc. Aceasta a fost prima impresie pe care mi-a transmis-o Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Aflată într-un cadru natural de vis, la poalele munţilor Făgăraş, este un loc ideal pentru pelerinaj.

Pe cărări de munte, spre locuri misterioase...

De la mănăstire, există un drum prin pădure către Izvorul Părintelui Arsenie Boca, fost stareţ al sfântului lăcaş în perioada 1942-1948. Oamenii se opresc aici pentru un popas, îşi umplu sticle cu apă din izvor, crezând în puterea ei vindecătoare. Există bănci şi măsuţe pentru cei care vor să se odihnească sau să ia o gustare. Tot în apropiere, se află Pârtia de Ski Drăguş şi un restaurant. De la mănăstire, traseul spre Chilia lui Arsenia Boca se parcurge pe jos în circa două ore şi jumătate, pe un drum montan destul de anevoios. Până la cabana ,,Valea Sâmbetei“ se ajunge relativ uşor, însă de aici şi până la Chilie, aflată la 1600 m altitudine, trebuie să mergi pe o potecă îngustă, astfel încât prăpastia pe care o vezi în jos îţi taie respiraţia. Mai multe detalii interesante, însoţite de imagini, despre Mănăstirea Sâmbăta de Sus, citeşte în noul număr al revistei Click! pentru femei (Nr. 6).

Mai multe