Destinaţii pitoreşti de Paşte
Împreună cu familia, dă o raită prin locuri de o rară frumuseţe. Îţi prezentăm câteva destinaţii pitoreşti, unele mai puţin cunoscute, unde latura spirituală se îmbină minunat cu partea de tradiţie şi de aventură. Pentru cei mari şi cei mici, deopotrivă!
Picnic la mănăstirea Ciolanu
E un loc minunat să-ţi petreci sărbătorile pascale:lăcaşul îşi înalţă turlele într-un peisaj de coline împădurite,din judeţul Buzău. Chiar în imediata lui vecinătate,pe 21 hectare,se întind sute de forme fanteziste din piatră albă:aici se ţinea,cândva,Tabăra de sculptură de la Măgura,un loc unic în Europa. În zonă se ajunge uşor,atât din Buzău cât şi din Bucureşti. Poţi participa la slujba de Înviere,iar a doua zi,cu familia,te poţi relaxa pe pajiştile cu opere de artă. Mulţi vin în zonă cu cortul şi campează cam la 1 km mai jos de mănăstire,în locul numit „Fântâna rece“. A doua zi de Paşte,pelerinii urcă dealurile dimprejur,spre Schitul Cetăţuia – o bisericuţă ridicată pe locul unei cetăţi dacice-,sau petrec la iarbă verde.
Mănăstirea Ciolanu are o istorie veche – a fost ridicată în secolul al XVI-lea şi adăposteşte icoane realizate de pictorul Gheorghe Tattarescu. Vizavi de mănăstire,pot fi admirate superbe cruci din piatră,vechi de cel puţin două secole,care se aşezau pe vremuri la răspântii. Dacă ai timp,poţi vizita,tot în zonă,celebrii Vulcani Noroioşi.
Jurilovca:tradiţie pescărească
Localitatea tulceană a fost înfiinţată la începutul secolului al XIX-lea,de ruşii lipoveni forţaţi să-şi părăsească locurile de baştină. Astăzi,o mulţime de pensiuni aşteaptă să te găzduiască- şi te îmbie cu preparate din peşte. Ai să observi că sărbătorile lipoveneşti sunt spectaculoase prin bogăţia obiceiurilor şi prin originalitatea costumelor populare. Nu rata ocazia să exploatezi împrejurimile:lagunele Goloviţa şi Razim,dar şi Capul Doloşman,unde se mai văd rămăşiţele unei colonii greco-romane. O plimbare până la Gura Portiţei,ca să tragi în piept briza mării,se face uşor,cu bărcile localnicilor. Dacă nu ai chef de excursii,e suficient să dai o raită prin comună:copiii cu părul ca spicul grâului,casele bătrâneşti acoperite cu stuf şi văruite în albstru şi alb,graiul melodios,mirosul îmbietor de borş... vei descoperi o lume plină de culoare!
Meteora – mănăstirile suspendate
Mici citadele agăţate de stâncă,la sute de metri de sol – acesta este tabloul unic al ansamblului monastic ortodox de la Meteora,Grecia,ridicat în secolul al XIV-lea. Primii pustnici s-au stabilit aici în urmă cu zece secole,în grotele de pe versanţii abrupţi. Una dintre ele este uşor de reperat,datorită fâşiilor colorate de ţesătură,pe care tinerii le prind la intrarea în peşteră,imediat după Paşte.
Odată ce ai pătruns prin defileul care şerpuieşte abrupt,peisajul sălbatic îţi taie răsuflarea. Din cele 24 lăcaşuri de odinioară,n-au mai rămas decât 6 active-şi fac parte din patrimoniul UNESCO. Nu rata o vizită la Marea Meteoră,cea mai impozantă dintre toate,la care accesul se face prin culoare săpate în stâncă. Mănăstirea Varlaam oferă o panoramă spectaculoasă asupra văii,în timp ce Agia Triada îţi pune rezistenţa fizică la încercare,cu cele 140 de trepte în piatră. În schimb,se ajunge uşor la mănăstirea Agios Stephanos („Sfântul Ştefan“),grandioasă cu cele 3 cupole ale sale şi cu relicvele sale preţioase. Dacă vrei să vizitezi şi o mănăstire de măicuţe,urcă cele 190 de trepte până la Roussanou şi admiră minunatele ei fresce şi obiecte de cult.
Info:Mănăstirile de la Meteora sunt deschise publicului între anumite ore – află deci care e orarul înainte de le vizita.
Ştiai că...
... accesul în mănăstirile de la Meteora nu este permis dacă vizitatorii nu au o ţinută corespunzătoare? Femeile trebuie să poarte fuste care acoperă genunchii şi bluze cu mânecă lungă. Bărbaţii nu au acces în bermude.