Un concediu ieftin la Halkidiki
În Grecia, respiri la tot pasul istorie şi mitologie. Şi, odată ce pui piciorul pe pământul însorit al acestei frumoase ţări, te îndrăgosteşti iremediabil de ea.
În nordul Greciei,în regiunea Macedonia,se află peninsula Halkidiki,cu trei braţe scăldate de Marea Egee:Kassandra,Sithonia şi Athos. Aici te întâmpină plaje nesfârşite,înguste şi stâncoase,mărginite de păduri răcoroase de pini.
Iar dacă eşti adepta peisajelor sălbatice,unde nu te întâlneşti pe o rază de un kilometru cu alt „cearşaf”,aici e de tine!
Nu uita de pelerinajul la Muntele Athos
Muntele cel Sfânt,Athos,este o destinaţie preferată a turiştilor. Însă accesul este permis doar bărbaţilor care au un permis special. Altfel,te poţi înscrie la o croazieră organizată de agenţiile locale,pentru circa 20 de euro.
Aici înveţi să ai răbdare…
După o vacanţă în Halkidiki,plăcerea cu care localnicii îşi trăiesc zilele te va contamina. Plimbă-te la apus pe malul mării şi vei întâlni perechi de bătrânei veseli,îmbrăcaţi elegant,care te vor saluta cu un „Kalispera” („Bună seara”).
Cât costă?
La agenţia Cardinal Travel,un sejur de 7 nopţi la hotel de 3 stele costă între 35 şi 133 de euro,în funcţie de perioada aleasă. La Christian Tour,un sejur de 5 nopţi cu demipensiune,la hotel de 3 stele,începe de la 115 euro. La Europa Travel,pentru 7 nopţi la hotel de 3 stele,cu mic dejun inclus,plăteşti de la de 124 euro.
Căsuţe cu flori şi… rodii
Fie că alegi un sejur în Kassandra,fie în Sithonia,fie în Athos,peisajul este la fel de îmbietor. Şi nu vorbim numai de plaje,ci şi de satele tipic macedonene,de căsuţele cochete cu flori la ferestre,de grădinile pline cu leandri,smochini şi rodii.
De altfel,rodia este un fruct-simbol în Grecia. Tradiţia cere ca rodia să fie spartă de pământ cu ocazia căsătoriei,de Anul Nou sau când se cumpără o casă nouă,musafirul aducând în dar o rodie,ca simbol al norocului. Iată de ce decoraţiunile cu rodii sunt obişnuite în casele greceşti.