Un traseu de neuitat: cetăţile fortificate transilvane

24 martie 2011   Travel

Chiar dacă nu este un anotimp ofertant pentru călătorii şi vacanţe prin ţară, iarna, în weekendurile frumoase, poţi ieşi cu toată familia, în scurte excursii extrem de interesante.

O sugestie pentru astfel de ieşiri sunt bisericile fortificate din sudul Transilvaniei,mai ales dacă drumul până la ele nu-ţi ia mai mult de două-trei ore. La capătul lui,vei primi o răsplată neaşteptată:vezi locuri şi lucruri unice,de faimăeuropeană.

La drum...

Dacă ai trecut prin judeţele Braşov,Sibiu,Harghita ori Mureş,nu se poate să nu fi remarcat din goana maşinii plăcuţele indicatoare pe care stă scris „Biserică fortificată”. Puţini sunt,din păcate,cei care fac popasul să le viziteze.

De ai însă curiozitatea să urmezi indicatoarele,dai de adevărate minunăţii de arhitectură şi de istorie medievală transilvană. Iar dacă pleci la drum cu copiii,nici nu se putea o destinaţie mai fascinantă pentru ei:turnuri,fortificaţii,creneluri,urme ale unei istorii care se învaţă mai plăcut acolo. Aşa că ia în calcul punctele forte ale traseului.

Cetatea Câlnic-Povestea cetăţii Câlnic începe în secolul al XIII-lea,cu un donjon masiv de piatră,înconjurat de ziduri puternice,folosit ca locuinţă nobiliară. La 1430,cetatea a fost vândută de ultimii descendenţi ai familiei nobiliare comunităţii săseşti.

Cetatea Slimnic,înconjurată de un codru întins,a intrat în tradiţia populară ca loc de adăpost al haiducilor. A fost construită în secolul al XIV-lea şi,de-a lungul istoriei sale,a fost asediată de turci,incendiată în 1706 şi aruncată în aer de armatele imperiale. Astăzi mai are încă de arătat vizitatorilor un turn de apărare şi o parte din zidurile ei

falnice.

Valea Viilor-Localitatea este atestată de la 1263. Aici,în secolul al XIV-lea,a început construcţia unei biserici,dar înfăţişarea actuală a lăcaşului datează de la începutul secolului

al XVI-lea.

Cetatea Prejmer-Prima atestare documentară a bisericii datează din secolul al XIII-lea. Este una dintre cele mai frumoase şi mai puternice din Transilvania şi are pe zidul de apărare 272 de încăperi,câte una pentru fiecare familie a comunităţii.

Cetatea Viscri,una dintre cele mai impozante cetăţi săseşti,adăposteşte între zidurile sale o biserică din secolul al XIII-lea.

Cetatea Biertan-Atestată în anul 1283,este înconjurată de patru rânduri de ziduri de apărare,de nouă turnuri şi de bastioane care datează de mai bine de 300 de ani.

Căi de acces şi cazare

Localitatea Biertan se află între Mediaş şi Sighişoara,pe drumul judeţean DJ 141B,care este o ramificaţie a DN 14.

Pentru cei ce preferă calea ferată,se poate călători cu trenuri rapide până la Mediaş ori cu trenuri personale până la Dumbrăveni (de unde mai sunt 9 km până la Biertan). Ca posibilităţi de cazare,în Biertan există şapte pensiuni de două margarete.

Mai multe