Un oraș roman antic, cu case care aveau încălzire în pardoseală, poate fi vizitat acum în orașul Unirii!
Roma Antică întâlnește confortul modern în Alba Iulia, unde s-a construit un hotel de patru stele pe locul unde au fost descoperite vestigii romane. O parte din acestea pot fi admirate chiar din centrul spa al hotelului!
Amplasat la doar câteva minute de mers pe jos de Cetatea Alba Carolina, hotelul Mercure Alba Iulia a fost deschis recent și, cu această ocazie, am aflat povestea lui uluitoare. „Faptul că hotelul a fost construit deasupra ruinelor unui vechi oraș roman, protejate și puse în valoare pentru vizitatori, transformă șederea în acest hotel într-o călătorie în timp”, susține Bogdan Dogariu, Managing Partner Dentotal Group.
În timpul săpăturilor arheologice, cercetătorii au dezvăluit o parte din fundațiile unei locuințe, ceea ce a permis identificarea mai multor încăperi. Astfel, a fost descoperită o baie balneum care aparținea unei casei romane din secolul al III-lea și care era alcătuită din trei încăperi prevăzute cu instalație de încălzire sub pardoseală - Hypocaustum.
Practic romanii aveau încălzire sub pardoseală înainte să devină o modă! Acest sistem ingenios este strămoșul încălzirii centrale moderne: aerul cald circula prin tuburi ceramice pe sub podeaua suspendată pe o serie de colonete – pilae construite din mici cărămizi pătrate sau rotunde.
Saună din perioada antică
O parte dintre aceste vestigii descoperite și restaurate de arheologi este expusă în zona centrului spa, unde se afla și încăperea destinată saunei din perioada antică. Restul descoperirilor arheologice au fost tratate și acoperite cu geotextil pentru a asigura conservarea lor sub hotel.
În plus, descoperirile arheologice au mai adus la lumină o serie de artefacte impresionante, precum diverse vestigii romane ale proprietarului casei, ceramică de lux și de uz casnic, precum și materiale de construcție specifice, precum cărămizi ștampilate cu Legiunea a XIII-a Gemina, țigle, olane, elemente de paviment și fragmente de tencuială pictată. O selecție dintre aceste artefacte este expusă într-o expoziție amplasată în hotel, care oferă o perspectivă fascinantă asupra istoriei orașului Alba Iulia.
De altfel, arhitectura și conceptul hotelului au fost realizate în jurul acestor descoperiri arheologice deosebit de importante pentru istoria României. Atenția pentru istoria locală se regăsește în toate elementele de design din hotel, inclusiv în camere, care sunt decorate cu elemente creative care evocă perioada romană, medievală sau pe cea modernă.
Conservarea vestigiilor arheologice
Procesul de săpături arheologice a fost unul minuțios și a implicat o echipă de specialiști care au lucrat cu grijă și au documentat fiecare descoperire. Supravegherea arheologică a fost efectuată de echipa Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj-Napoca, sub conducerea lui Vitalie Bârcă. Aceste lucrări arheologice au avut ca scop expunerea unei vile romane, precum și a unui segment din trama stradală a vechiului oraș civil roman, care a apărut în apropierea castrului legiunii a XIII-a Gemina.
Ultima etapă a procesului a constat în conservarea ruinelor și valorificarea acestora, conform documentației avizate de Ministerul Culturii, elaborată de arhitecta Alina Curea și restauratorul Valentin Ștefan. Prin intermediul acestor lucrări, aproximativ 30-40% din vestigii au fost conservate, restaurate și expuse în zona spa a hotelului, unde se află chiar și încăperea destinată saunei din perioada antică. Restul vestigiilor au fost tratate și acoperite cu geotextil pentru a asigura conservarea lor sub hotel.
„Descoperirile oferă o perspectivă unică asupra vieții din Antichitate (secolele II-III). Conservarea acestor vestigii a fost realizată cu atenție maximă, aproximativ o treime dintre ele fiind restaurate și integrate în zona centrului spa al hotelului, unde vizitatorii le pot admira în contextul lor istoric. Restul descoperirilor au fost protejate cu geotextil, pentru a păstra patrimoniul pe termen lung. Această abordare permite ca istoria să fie vizibilă și accesibilă, făcând din hotel un loc unde trecutul și prezentul coexistă armonios”, ne informează Valentin Stefan, specialist atestat în Conservare Restaurare lucrări de piatră.
foto - Mercure Alba Iulia