Anca Alungulesei, terapeut nutriţional: „De Crăciun, apare mâncatul emoţional, prin care recreăm emoţia sărbătorilor din copilărie‟

1 shutterstock 1863468316 jpg jpeg

Zilele festive sunt foarte aproape. Dacă scopul tău a fost să detoxifici organismul prin post, este indicat să faci cu moderaţie trecerea de la restricţii alimentare la mesele îmbelşugate. Reintroducerea preparatelor de origine animală în alimentaţie, după chiar şi câteva zile de post ţinut ca la carte, trebuie să se facă treptat, conştient şi cu intenţia de a rămâne sănătos şi fără exces de greutate.

Ştiai că după post este bine să mănânci doar câte un aliment specific de sărbători la masă? De exemplu, la micul dejun delectează-te cu o felie generoasă de cozonac, la prânz, fă-ţi pofta de cârnaţi, iar seara, cu patru ore înainte de culcare, poţi savura două-trei bucăţele de turtă dulce. Nutriţioniştii recomandă ca între mese, în zilele festive, să laşi o pauză de trei-patru ore cel puţin.

Atenţie! Alcoolul combinat cu preparate grase (cu adaosuri precum maioneza) ridică riscul de pancreatită acută, una dintre urgenţele medicale frecvente de sărbători.

Terapeutul nutriţional Anca Alungulesei spune care este secretul trecerii ideale de la post la ospăţ, fără să ne afecteze sănătatea: „Sărbătorile sunt despre conectare şi despre bucuria de a fi împreună, iar mâncarea este un element principal. Asociem la nivel afectiv mâncarea cu starea de bine şi traducem asta prin mese îmbelşugate şi cu o diversitate foarte mare de feluri de mâncare. Tocmai această diversitate ne „împinge‟ să gustăm mult, din toate. În realitate, nu ne ajută ci, din contră, ne dăunează. Sunt studii care demonstrează faptul că, atunci când eşti expus unei diversităţi de feluri de mâncare la aceeaşi masă, mănânci mai mult decât în mod normal, pentru că de fiecare dată când papilele gustative intră în contact cu o nouă textură şi cu un alt gust, apetitul reapare, oricât te-ai simţi de sătul‟.

Aşa eviţi efectul Yo-yo!

În ceea ce priveşte masa de Crăciun, specialistul explică ce putem mânca la final de an, în ce combinaţii şi cantităţi, pentru a nu cădea victime efectului Yo-yo, când kilogramele pierdute se întorc înapoi, cu tot cu „rudele‟ lor. Pe mine personal nu mă îngrijorează absolut deloc masa de Crăciun. Pentru că este doar o masă şi atât, cât timp rămâne doar o masă. Îngrijorarea apare când masa de Crăciun se transformă într-un lanţ al slăbiciunilor, în care o ţii zile în şir într-un mâncat continuu şi apare astfel dificultatea de a te opri la timp. De Crăciun, este o perioadă extrem de emoţională, de metamorfozare a adultului în copil. Şi apare mâncatul emoţional, prin care recreăm emoţia sărbătorilor din copilărie (când era, probabil, lipsit de griji de oameni mari, se simţea iubit, răsfăţat, centrul Universului)‟, spune Alungulesei.

Cum combaţi pofta de dulce şi de preparate „grele‟

Terapeutul nutriţional spune că acesta este un proces în sine de care trebuie să ne îngrijim până la mesele festive. Pentru că nu ai cum să crezi că nu faci nimic până atunci şi, dintr-odată, să crezi că odată ce te vei aşeza la masa de Crăciun, vei putea să te abţii. Cu cât ne înţelegem mai bine poftele şi avem grijă de ele (de fiecare dată, atunci când apar) cu atât suntem mai protejaţi în momente de expunere totală, cum sunt mesele de sărbători.

Cele 4 secrete ca să treci cu brio de proba cântarului în 2022

Sunt câteva principii pe care, dacă le respectăm, trecem cu uşurinţă peste sărbători fără kilograme în plus:

@shutterstock



Recente

pastrarea unui secret este nociva pentru sanatate jpg
interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg